Data publicării:

Temele elevilor, limitate. Ministrul Educației, Mircea Dumitru: Luni semnez ordinul de ministru

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Educației, Mircea Dumitru a declarat că luni va semna un un ordin prin care se va reglementa numărul de ore pe care un elev trebuie să îl dedice temelor de acasă. El va fi diferențiat în funcție de nivel: va începe de la o oră pentru cei din ciclul primar și crește la două ore pentru gimnaziu. 

"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara şcolii. Ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs - câte sute sau mii de probleme să rezolvăm," a declarat Mircea Dumitru. 

Potrivit ministrului Educației, numărul de ore va fi diferențiat, însă profesorii trebuie să se gândească la limita de tolerabilitate a temelor. 

"Pentru învăţământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depăşească o oră. Pentru învăţământul gimnazial, creşte gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligaţie pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândeşte că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală", a susţinut demnitarul. 

Mircea Dumitru a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel