Tema sărăciei în România - dezbătută de 20 de ONG-uri britanice
Ambasada Regatului Unit la Bucureşti a adus împreună 20 de ONG-uri britanice care îşi desfăşoară activitatea în România, în cadrul unei întâlniri organizate la reşedinţa ambasadorului Andrew Noble, sub numele "Sărăcia în România: dimensiuni, provocări şi soluţii".
Tatiana Proskuryakova, managerul de ţară pentru România şi Ungaria din cadrul Băncii Mondiale, şi Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au susţinut prezentări despre dimensiunea sărăciei în România şi modul în care acest fenomen îi afectează pe copii şi tineri, cu precădere pe cei din mediul rural, informează un comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, transmis AGERPRES.
"Unul dintre cele mai importante obiective care ghidează iniţiativele Ambasadei britanice în România este strâns legat de traficul de persoane şi de sclavia modernă, dat fiind că românii reprezintă mai mult de 50% din locuitorii Europei Centrale şi de Est care figurează în Mecanismul Naţional de Identificare şi Referire a victimelor traficului de persoane în Marea Britanie. (...) Această statistică semnalează o situaţie cumplită pentru români, dar, cu toate acestea, când ne uităm la anumite aspecte din cadrul societăţii româneşti, este uşor să înţelegem de ce anumite victime care sunt traficate ajung să fie retraficate. Singura soluţie de lungă durată pentru a opri traficul de fiinţe umane presupune eliminarea sărăciei şi de aceea ne aflăm cu toţii aici", a spus ambasadorul, în deschiderea evenimentului.
De asemenea, ambasadorul şi-a exprimat dorinţa de a organiza evenimente bianuale de acest gen cu participanţi din sectorul non-profit, extinzând lista la ONG-urile străine active în România, a căror misiune este reducerea sărăciei.
Evenimentul s-a terminat printr-o întâlnire informală, în cadrul căreia reprezentanţii ONG-urilor britanice au putut interacţiona cu directorii de responsabilitate socială corporativă din cele mai mari companii active pe piaţa românească. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News