Data actualizării:
Data publicării:

Televiziunile de stat din Rusia fac propagandă ca rușii să accepte un război nuclear pornit de Putin: Oricum vom muri cu toții - analiză The Times

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Putin
Putin

The Times a realizat o analiză a programelor televiziunilor de stat ruse. The Times atrage atenția că acestea au devenit instrumente de propagandă ale Kremlinului care trebuie să îi convingă pe ruși să accepte un eventual război nuclear iscat de Vladimir Putin. 

”Era doar o seară ca oricare alta la televiziunea de stat rusă când Margarita Simonyan, șefa postului media RT, susținut de Kremlin, a declarat cu dezinvoltură că, dacă președintele Vladimir Putin ar decide că este necesar un război nuclear cu NATO, ea l-ar accepta. „Este ceea ce este”, a spus Margarita.

„Există două căi posibile”, a adăugat Simonyan, în vârstă de 42 de ani, citând un analist politic neidentificat. „Fie pierdem în Ucraina, fie începe un al treilea război mondial. Cunoscându-ne pe noi și pe liderul nostru, Vladimir Vladimirovici Putin, nu există nicio șansă ca noi să renunțăm.”

Gazda emisiunii de actualități a intervenit cu un citat vechi al lui Vladimir Putin despre un potențial război nuclear cu Occidentul, declarând: „Nu, nu, nu: „Noi ne vom duce în ceruri, iar ei vor crăpa pur și simplu”. Simonyan, care are trei copii mici, a dat din cap înțelept și a spus: „Oricum, vom muri cu toții cândva”. Vezi știrea în detaliu aici!

De când Vladimir Putin și-a lansat invazia în Ucraina, la data de 24 februarie 2022, undele de emisie ale principalelor posturi TV din Rusia au fost epurate de aproape toate emisiunile de divertisment. De la 9 dimineața până la 3 dimineața, pe Channel One, postul de televiziune principal, telespectatorii sunt bombardați cu 16 ore de știri, expuneri ale „falsurilor” occidentale despre invazia Rusiei.

De asemenea, se prezintă și talk-show-uri politice cu experți favorabili propagandei Kremlinului. Singura pauză este pentru un scurt program pe teme de sănătate și un serial de teatru despre crearea bombei atomice. Situația este asemănătoare și la Rossiya 1, celălalt canal principal de televiziune de stat.

„Cutia zombi” a Kremlinului

Denumită „cutia zombi” de către opozanții Kremlinului, televiziunea de stat rusă este una dintre cele mai puternice arme de propagandă ale lui Vladimir Putin în contextul escaladării conflictului cu Ucraina și aliații săi din NATO. Chiar și o oră petrecută urmărind emisiunile sale pline de ură și orwelliene, în care opozanții sunt denumiți drept „gunoaie” și „trădători”, este o experiență tulburătoare.

Principalul propagandist al Kremlinului, propagandă anti-SUA

„Scopul operațiunii speciale a Rusiei în Ucraina este de a preveni un război global. Acțiunile Rusiei sunt, în esență, anti-război”, a declarat Dmitri Kiselyov, în vârstă de 68 de ani, principalul propagandist al Kremlinului și gazda unei emisiuni de actualități. Cândva, Kiselyov le-a spus cu mândrie telespectatorilor că Federația Rusă este singura țară care ar putea reduce SUA la „cenușă radioactivă”, iar în anul 2013 le-a spus ziariștilor care lucrează în subordinea sa că „perioada jurnalismului imparțial s-a încheiat: obiectivitatea este un mit”.

Un alt agent de propagandă de top al Kremlinului este...„păpușa de fier” a lui Putin

Un alt agent de top în cadrul propagandei Kremlinului este Olga Skabeyeva, gazda emisiunii de actualități 60 Minutes de pe canalul Rossiya 1. De la începutul războiului, durata emisiunii sale zilnice a fost mărită la 90 de minute. Cu o prezență pe ecran care se situează undeva între Hannibal Lecter și Vrăjitoarea cea rea din Vest, Olga Skabeyeva, care a fost supranumită „păpușa de fier” a lui Putin, este, fără dubiu, cel mai mare șoim al televiziunii de stat.

Doar în ultima săptămână, Olga Skabeyeva a solicitat Rusiei să desfășoare o operațiune specială pentru a „demilitariza” NATO și a declarat: „Dumnezeu este cu noi. Iar cu Ucraina – diavolul”. Când Evgheni Popov, soțul și co-prezentatorul ei, a spus că nu va mai rămâne nimeni în viață pe planetă după un război nuclear, Skabeyeva a zâmbit și a declarat: „Vom începe de la zero”.

Trei sferturi dintre ruși se informează despre război de la televizor

Trei sferturi dintre cetățenii ruși se pun la curent despre război cu informații de la televizor, conform unui studiu independent recent. Rușilor li se spune că armata rusă folosește „lovituri de precizie” cu scopul de a „elibera” orașele și localitățile ucrainene de la „batalioanele naționaliste”. 

Rata de aprobare a lui Vladimir Putin în rândul rușilor a crescut de la 69% la 82% de când a început invazia, potrivit Centrului Levada, o organizație independentă de sondaje și cercetare. Dar același institut de sondaje a menționat că mai puțin de unul din cinci ruși crede că toți locuitorii țării au răspuns întotdeauna sincer în momentul când au fost întrebați despre președintele Putin.

Recent, Kremlinul și-a mărit cheltuielile pentru mass-media de stat de peste trei ori, ajungându-se la suma de 17,4 miliarde de ruble (194 de milioane de lire sterline) pentru primele trei luni ale anului 2022. Căutarea unor surse alternative de informații a devenit tot mai dificilă de când ultimele instituții media independente din Rusia au fost închise la scurt timp după ce Putin a ordonat războiul în Ucraina.

Zeci de jurnaliști de opoziție au fost forțați să părăsească țara sau să meargă la închisoare

Zeci de jurnaliști de opoziție au fost forțați să părăsească Rusia sau riscă până la 15 ani de închisoare, în conformitate cu o nouă lege care interzice „informațiile false” despre războiul din Ucraina. Mai mult, Kremlinul a interzis site-urile străine de socializare, precum Facebook și Twitter.

„Controlul mass-media este cheia”, a subliniat Masha Borzunova, care a moderat o emisiune intitulată Fake News, care dezmințea propaganda Kremlinului, la canalul online independent TV Dozhd înainte de închiderea acestuia în luna martie. „Este mai ușor acum pentru televiziunea de stat să își construiască propria realitate și să îi plaseze pe ruși în interiorul acesteia.”

„Putin nu blufează niciodată”

Vladimir Solovyov este gazda propriului său talk-show despre afaceri politice și prezintă, de asemenea, un program săptămânal dedicat fiecărei mișcări și declarații a lui Vladimir Putin. Înainte de război, el a salutat „abilitățile de arte marțiale” ale lui Putin atunci când acesta a întins o mână pentru a opri un creion să se rostogolească de pe biroul său. Recent, Vladimir Solovyov a arătat că Rusia este serioasă cu privire la  avertismentele sale nucleare. „[Putin] nu blufează niciodată”, a declarat Solovyov, în vârstă de 58 de ani.

Unii analiști suspectează că retorica sângeroasă a televiziunii de stat ar putea avea o direcție atât pentru o audiență internațională, dar și pentru consumul intern. Deși nu este clar ce influență are vitriolul cotidian asupra factorilor de decizie politică străini, numeroși ruși au raportat schimbări îngrijorătoare în cazul membrilor de familie dependenți de propaganda lui Putin. Persoanele mai în vârstă sunt mai susceptibile de a fi consumatori mai entuziaști, creând falii între generații.

„Tatăl meu se uită la televiziunea de stat toată ziua de când a început războiul și cu siguranță a devenit mai agresiv”, a spus Irina, o femeie din centrul Rusiei. „L-am întrebat dacă am putea să îl oprim puțin și a explodat pur și simplu. A început să mă înjure, folosind cuvinte pe care nu le mai auzisem de la el până atunci”.

Săptămâna trecută, la Moscova, un tată și-a denunțat propriul copil după ce acesta a postat mesaje contra războiului pe social media, în timp ce alții nu au vrut să își creadă rudele din Ucraina atunci când acestea le-au spus că sunt atacate de armata lui Putin.

Prezentatorii de top ai televiziunii lui Putin au fost cu toții bine recompensați

Prezentatorii de top ai televiziunii lui Putin au fost cu toții bine recompensați cu salarii și alte beneficii în valoare de milioane de lire sterline pe an. Se pare că Skabeyeva și soțul ei dețin proprietăți de lux în Moscova, în timp ce Solovyov a fost privat recent de o vilă lângă lacul Como din Italia, după ce el și colegii săi șefi de propagandă au fost sancționați de Uniunea Europeană. Însă, nimeni nu este pe deplin sigur dacă aceștia sunt credincioși adevărați lui Putin sau doar oameni cinici dispuși să debiteze minciunile Kremlinului în schimbul unui sac plin de ruble.

„Cred că unii dintre ei cred cu siguranță, dar există nuanțe”, a declarat Borzunova.

„Ei cu siguranță nu trăiesc într-un vid informațional. Ei nu pot să nu știe că, de exemplu, civilii [ucraineni] mor în timpul bombardamentelor. Însă atunci când ești în sistem de atât de mult timp și lucrezi pentru el, înveți să negociezi cu tine însuți, să te adaptezi la el. Pentru unii, pur și simplu nu mai există cale de întoarcere. Iar pentru unii, „scopul justifică mijloacele”., spune analiza The Times.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel