Televiziunea Română a elucidat, într-un final, misterul cu privire la difuzarea Concertului de Anul Nou de la Viena
După ce Televiziunea Română a păstrat misterul cu privire la difuzarea Concertului de Anul Nou susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena, în cele din urmă, a anunțat că-l va difuza.
Televiziunea Română a anunțat oficial, miercuri, 28 decembrie, că va difuza Concertul de Anul Nou susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena, în contextul în care DCNews solicitase informații cu privire la acest subiect, fără a primi însă vreun răspuns. Subiectul este de interes întrucât sunt români care vor ca acest concert de la Viena să nu mai fie transmis, în semn de protest față de refuzul Austriei ca România să adere la Schengen.
Susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în Sala de Aur de la Musikverein, Concertul de Anul Nou este transmis de Televiziunea Română în prima zi a anului 2023, de la ora 12:15, pe TVR 1, se precizează pe tvr.ro. Concertul face parte dintr-un pachet de programe achiziţionat de televiziunea publică de la European Broadcasting Union (EBU), în anul 2021, notează sursa citată, adăugând: Astfel, televiziunea publică continuă tradiția, începută acum peste 20 de ani, de a duce unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume în casele tuturor românilor.
Spectacolul va aduce momente de virtuozitate, prin interpretările capodoperelor marilor clasici, în întreaga lume, reconfirmându-și statutul de ambasador al păcii, al speranței și al prieteniei. Ansamblul Filarmonicii, un mix de naționalități care vorbesc același glas - al muzicii, cuprinde artiști din numeroase țări – Austria, România, Germania, Bulgaria, Ucraina, Noua Zeelandă, Cehia, Franța, Uzbekistan, Feserația Rusă, Slovenia, Slovacia, Australia, Republica Moldova, Albania, Ungaria, Polonia, Belgia, Italia, Croația și Statele Unite ale Americii.
Amintim că DCNews îl contactase pe naistul Nicolae Voiculeț pentru a-l întreba dacă el consideră că TVR ar mai trebui să difuzeze Concertul de la Viena, așa cum a făcut-o an de an, după episodul cu Schengen.
Nicolae Voiculeț a zis că vrea să fie difuzat Concertul de la Viena. De ce? Ca plată „pentru tot aurul furat”. „După ce austriecii și-au împodobit timp de cinci sute de ani palatele și catedralele cu aurul furat din Transilvania, consider că cel mai bine ar fi ca TVR să dea concertul de Crăciun de la Viena și de Paști, pentru a arăta obediență maximă. oi aproape că nu mai avem voie să cântăm de Crăciun și nici să spunem că sărbătoarea Crăciunului este, de fapt, sărbătoarea nașterii lui Iisus Hristos. Nașterea Fiului Lui Dumnezeu, mai nou este promovată în România doar pentru shopping.Protocoalele UE ne-au interzis familia și tradițiile, mai au puțin și ne vor interzice să ne mai și închinăm! Slava Austria!”, a spus Nicolae Voiculeț pentru DC News.
Vezi continuarea articolului aici: https://www.dcnews.ro/naistul-nicolae-voiculet-vrea-sa-fie-difuzat-concertul-de-la-viena-ca-plata-pentru-tot-aurul-furat-dar-exista-un-dar-la-care-tvr-refuza-sa-raspunda_898778.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News