Data actualizării:
Data publicării:

Televiziunea de la Doneţk, ocupată de militanţi separatişti proruşi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sediul televiziunii regionale de la Doneţk, în estul Ucrainei, a fost ocupat, duminică, de militanţi separatişti proruşi , în timp ce poliția ucraineană observa impasibilă acțiunea, dintr-un vehicul, a constatat un jurnalist AFP, informează Mediafax.

Cei mai mulți dintre acești militanți purtau acelaşi tip de uniformă de camuflaj şi o banderolă de culoarea roşie pe care scria "Oplot" ("Scut"), numele unei grupări paramilitare proruse, creată la Harkov de către un anume Evghen Jilin, un fost poliţist care are cazier judiciar, cunoscut până prezent pentru organizarea unor turnee de lupte libere, fără nicio regulă, în cuşti.

Potrivit aceleiași surse, peste tridentul de la intrare, simbolul statului ucrainean, a fost lipit un autocolant cu autoproclamata "republică de la Doneţk".

"Jurnaliştii vor putea să continue să lucreze, dar trebuie să spună adevărul", a declarat pentru AFP Stanislav, unul dintre atacatori, adăugând că imobilul va fi păzit "zi şi noapte". "Posturile ruseşti (acuzate de Kiev de propagandă antiucraineană şi interzise în ţară) spun adevărul", a continuat el.

Ulterior, directorul postului, Oleg Djolos, le-a transmis jurnaliștilor internaționali din sediul televiziunii că programele, deocamdată, nu sunt modificate și că au primit asigurări că cei care au ocupat televiziunea le va asigura securitatea".

Întrebat despre lipsa de reacție a celor şase poliţişti ucraineni din incinta sediului, dintre care trei erau înarmaţi cu puşti de tip Kalaşnikov şi purtau veste antiglonţ, observau scena, dintr-un vehicul, fără să intervină.

Întrebat despre lipsa de reacţie a poliţiştilor înarmaţi faţă de intruziunea celor câteva zeci de indivizi fără arme, Djolos a răspuns că "trebuie să le puneţi lor această întrebare. Sunt poliţişti ucraineni".

Întrebaţi, funcţionarii din cadrul poliţiei au refuzat să răspundă.

Djolos, o fost, de asemenea, întrebat ce se va întâmpla dacă agresorii vor cere difuzarea posturilor rusești. "Noi suntem un post ucrainean de televiziune regională. Nu suntem un centru de difuzare. Decizia de a difuza un post sau altul nu este luată la nivelul nostru", a răspuns șeful postului .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel