Teleorman: A început campania de vaccinare antigripală; peste 13.000 de doze de vaccin au ajuns în judeţ
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Campania de vaccinare antigripală pentru grupele de risc din rândul populaţiei a început în Teleorman, o primă tranşă de peste 13.000 de doze de vaccin fiind repartizată judeţului, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

"A fost recepţionată prima tranşă de 13.460 de doze de vaccin antigripal. Dintre acestea, 1.230 de doze sunt destinate strict vaccinării personalului medical din spitale şi alte instituţii sanitare şi medico-sociale. Restul de 12.230 de doze au fost repartizate medicilor de familie pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc stabilite de Ministerul Sănătăţii", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, coordonatorul campaniei, medicul epidemiolog Luminiţa Dumitraşcu, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru judeţul Teleorman au fost aprobate în jur de 37.800 de doze de vaccin antigripal, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din cantitatea solicitată Ministerului Sănătăţii.

Aceasta a mai adăugat că alte două tranşe de vaccin sunt aşteptate să ajungă în judeţ cât mai curând, întrucât sunt medici de familie care au epuizat toate dozele primite.

Vaccinul antigripal utilizat în campania de imunizare din acest an este unul tetravalent, care cuprinde toate categoriile de virusuri circulante, fiind asigurat gratuit de Ministerul Sănătăţii.

"În acest sezon, în Teleorman nu a fost înregistrat nici un caz de gripă, a început însă raportarea de infecţii respiratorii care sunt în creştere, mai ales în rândul copiilor", a adăugat Luminiţa Dumitraşcu.

Din grupele de risc fac parte persoanele care suferă de boli cronice, copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, gravidele, cadrele medicale, adulţii, copiii şi personalul din instituţiile de îngrijire, precum şi persoanele de peste 65 de ani.

Perioada optimă de administrare a vaccinului antigripal este cuprinsă între 15 octombrie şi 31 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel