Data publicării:

Teleorman: Ajutoare de peste 33.000 lei de la CJ pentru combaterea pestei porcine în trei comune din judeţ

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Trei localităţi din judeţul Teleorman, afectate de prezenţa virusului pestei porcine africane, vor primi ajutoare financiare de la Consiliul Judeţean (CJ) în valoare totală de peste 33.000 de lei, în vederea implementării planului suplimentar de măsuri pentru combaterea bolii. 

Alegeri prezidentiale 2024

Comunele Dobroteşti, Olteni şi Bogdana vor primi un sprijin financiar cuprins între 2.000 şi 25.000 de lei. Banii au fost repartizaţi către cele trei unităţi administrativ-teritoriale în baza solicitărilor înaintate de primăriile respective şi vor fi utilizaţi strict în scopul achiziţionării substanţelor necesare pentru dezinfectoarele individuale, a precizat luni, preşedintele CJ Teleorman, Dănuţ Cristescu.

'Până în momentul de faţă, am alocat suma de un milion de lei pentru sprijinirea autorităţilor locale în combaterea pestei porcine africane. Dacă în perioada următoare vor mai fi solicitări din partea primăriilor, le vom da curs', a adăugat Cristescu. Ajutoarele financiare acordate unităţilor administrativ-teritoriale provin din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean. Primăriile au obligaţia de a justifica modul de utilizare a banilor alocaţi, iar sumele neutilizate vor fi restituite către bugetul judeţean, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel