Data publicării:

Telegram, în vizorul autorităților sud-coreene pentru conținut ilegal. Majoritatea victimelor sunt fete, dintre care 60% sunt minore, susțin polițiștii

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Ancheta împotriva serviciului Telegram vizează conținutul pornografic fals, în care au fost folosite imagini cu minore.

Poliția sud-coreeană a deschis o anchetă împotriva serviciului de mesagerie Telegram, pe care îl acuză că ”încurajează” diseminarea de conținut pornografic fals folosind în special imagini cu minori, informează AFP, scrie Agerpres. Anunțul deschiderii acestei anchete vine la numai câteva zile de la arestarea lui Pavel Durov, fondatorul Telegram.

Astfel, conținutul care face obiectul acestei anchete, cunoscut sub denumirea de ”pornografie deepfake”, reprezintă montaje pornografice generate cu inteligența artificială în care fețe de oameni sunt lipite pe fotografii sau în videouri sexuale.

”Telegram nu a răspuns solicitărilor noastre precedente de informații despre unele conturi (de utilizator) în timpul investigațiilor anterioare privind infracțiuni legate de Telegram”, a declarat șeful Biroului de Investigații al Poliției Naționale, Woo Jong-soo.

”În lumina acestor infracțiuni, Agenția Națională de Poliție din Seul și-a deschis ancheta săptămâna trecută (...) pentru fapta de încurajare a acestor infracțiuni”, a adăugat Woo într-o conferință de presă, a cărei transcriere a fost obținută de AFP. Poliția a primit 88 de semnale în ultima săptămână și a identificat 24 de suspecți, a spus el.

Creatorii acestui conținut ilegal caută adesea fotografii ale victimelor lor de pe rețelele sociale. Potrivit poliției, majoritatea acestor victime sunt fete, dintre care 60% sunt minore.

Criminalitatea online este larg răspândită în Coreea de Sud, potrivit activiștilor, care vorbesc în special despre utilizarea camerelor de spionaj și publicarea de ”revenge porn” (conținut pornografic privat distribuit fără consimțământ în scopul de răzbunare).

La sfârșitul lunii august, publicația sud-coreeană Hankyoreh a susținut că există un grup de chat pe Telegram, administrat de studenți, în care circula ”pornografie deepfake” cu colegele acestora, un caz care a provocat furia populară.

Citește și: Avocatul lui Pavel Durov, directorul Telegram, poziție fermă despre implicarea acestuia ”în fapte criminale”: Este total absurd

Ancheta, legătură cu arestarea șefului Telegram

Ancheta deschisă de poliția din Seul vine după arestarea pe 28 august în Franța a șefului Telegram, Pavel Durov.

După patru zile de punere sub acuzare, miliardarul a fost eliberat, dar este supus unui control judiciar puternic, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul francez.

Conform procuraturii din Paris, acesta este anchetat pentru ”refuz de a comunica informațiile necesare interceptărilor autorizate de lege” și ”complicitate la infracțiuni și crime organizate prin intermediul platformei”. Poliția sud-coreeană s-a angajat să coopereze cu ”diverse organisme de anchetă, inclusiv din Franța”, a spus Woo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel