Data publicării:

Telefoanele primarului New York-ului, confiscate de autorități. Posibilă finanțare ilegală din partea Turciei

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Metropolitan Transportation Authority of the State of New York
Sursa: Metropolitan Transportation Authority of the State of New York

Primarul din New York, Eric Adams, a fost vizat de o anchetă federală în Statele Unite.

Primarul New Yorkului, Eric Adams, a fost vizat de o anchetă federală în urma căreia i-au fost confiscate telefoanele și alte dispozitive electronice, pentru a verifica dacă a primit finanțare ilegală pentru campania sa electorală din partea Turciei, a anunțat un avocat al său, potrivit Agerpres.

Confiscările ar avea legătură cu o presupusă schemă de corupție în care Adams ar fi colaborat cu autoritățile și cetățenii turci în timpul cursei sale pentru primăria New Yorkului din 2021. ‘Primarul a fost contactat de FBI luni seara, după un eveniment.

El a cooperat imediat cu solicitarea FBI și le-a predat dispozitivele electronice’, a declarat Boyd Johnson, avocatul campaniei, într-o declarație trimisă AFP. ‘El nu este acuzat de nicio faptă penală și continuă să colaboreze cu ancheta’, a adăugat avocatul.

Calculatoare și telefoane mobile, ridicate de autorități

Campania lui Adams a intrat în atenția federală săptămâna trecută, când agenți ai FBI au făcut o percheziție la locuința colectoarei de fonduri a campaniei sale - Brianna Suggs, în vârstă de 25 de ani - și au ridicat calculatoare și telefoane mobile, precum și un dosar de hârtie marcat ‘Eric Adams’.

Săptămâna trecută, după percheziție, primarul a renunțat la o vizită la Washington, unde trebuia să se întâlnească cu oficiali ai administrației Biden și ai Congresului pentru a discuta despre situația migranților în orașul său, și s-a întors la New York. ‘Aștept ca toți membrii echipei mele să respecte legea și să coopereze în totalitate cu orice tip de investigație’, a spus Adams într-un comunicat vineri.

‘Este exact ceea ce voi face în continuare’, a afirmat el, asigurând că nu are nimic de ascuns. Potrivit New York Times, mandatul de percheziție pentru casa Briannei Suggs a vizat să găsească probe ale unei conspirații între campania primarului, guvernul turc și un dezvoltator imobiliar turc din Brooklyn.

Donații suspecte din Turcia

Mandatul ar fi sugerat că autoritățile verifică dacă Adams a primit donații de la guvernul turc sau de la cetățeni turci prin intermediul unui sistem în care ar fi fost folosiți contribuabili fictivi. Nu este clară încă legătura dintre ridicarea dispozitivelor lui Adams și percheziția locuinței Briannei Suggs.

În declarația sa, Johnson a spus că, ‘după ce a aflat despre ancheta federală, a devenit evident că o persoană a acționat recent în mod inadecvat’, fără a oferi detalii despre investigația la care se referea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel