Data actualizării:
Data publicării:

Tehnologia viitorului dezvoltată de compania Karsan. Autobuzele electrice ale companiei vor fi disponibile și pentru cetățenii români

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Compania Karsan a câștigat în România o licitație în valoare de 35 de  milioane de euro, pentru transportul public, reprezentând cel mai mare  contract de export de autobuze electrice din Turcia.

Contractul a fost semnat în august, iar autobuzele vor fi livrate până anul viitor,  primele 10 vehicule vor fi livrate în România luna viitoare. Vehiculele Karsan, care circulă de mai bine de trei ani pe străzile din țara noastră, sunt distribuite in România de către Anadolu Automobil  Rom, lider în furnizarea autobuzelor electrice. Cu un număr de 160 de  unități livrate, dintre care 65 autobuze electrice Karsan, Anadolu  Automobil Rom, în baza contractelor semnate deja, va mai livra încă 164 de unități, dintre care 111 produse de compania Karsan anul viitor.

Compania Karsan a lansat seria e-ATA de 10-12-18 metri lungime în luna septembrie, iar turneul continuă în toată Europa. Prima oprire a fost  România, autobuzul e-ATA de 12 metri lungime fiind testat în mai multe orașe din România printre care Timișoara, Jimbolia, Brașov, Slatina,  București, Sibiu, Piatra Neamț, Focșani și altele, fiind unul dintre cele mai apreciate vehicule din gama sa pentru performanță și confort.



Karsan Electric Evolution - tehnologiile viitorului în domeniul transportului public



Karsan a introdus autobuzul electric autonom e-Atak, primul autobuz electric produs în serie din Europa și America la începutul anului 2021.  Compania Karsan este singurul producător din Europa care oferă o gamă  completă de autobuze electrice cu lungimi cuprinse intre 6 m și 18 m,  având o experiență de milioane de km în operare.

Gama de autobuze electrice Karsan se diferențiază de concurenții săi în  multe aspecte. Cooperarea este prima dintre ele, primele autobuze  electrice e-JEST și e-ATAK fiind dotate cu baterii BMW i. În timp ce e-ATAK folosește baterii testate BMW i, vehiculul e-JEST este dotat atât  cu baterii BMW i, cât și cu  un motor electric folosit pentru fabricarea  seriei BMW i. Toate autobuzele Karsan sunt remarcabile prin designul lor modern. e-JEST și e-ATAK au avantaje tehnologice, de performanță și de design, un cluster digital complet standardizat, ecran tactil multimedia de 10,1 inchi, baterii BMW sau volan din piele.

Concepute pentru a susține liniile principale de transport urban, vehiculele din seria e-Jest se pot manevra cu ușurință pe străzile înguste datorită dimensiunilor compacte. Poate fi încărcat în 4 ore cu un încărcător de tip AC home box  de 22 kw și poate parcurge 210 km cu o singură încărcare. Podeaua joasă oferă acces ușor în autobuz iar călătorii au o vedere panoramică a orașului pe tot parcursul călătoriei.  e-JEST a fost lider de piață în Europa cu o cotă de 43% pe segmentul său în 2020.

Seria e-ATA oferă, de asemenea, multe beneficii, inclusiv tehnologie și performanță: acumulatori LFP de înaltă performanță, capacitate mare de pasageri pe toate dimensiunile, consum ultra redus de energie, camere cu oglindă, ADAS, timpi scurți de încărcare.

Autobuzele electrice Karsan sunt produse la uzina Hasanaga din orașul Bursa, Turcia, care are o capacitate de producție de aproape 20.000 de  vehicule pe an, într-un singur schimb.

Cu acest know-how și gama largă de produse, compania este un adevărat partener pentru operatorii de transport public oferind soluții inteligente pentru reducerea consumului, costurilor operaționale, precum și pentru contribuția la reducerea amprentei de carbon în aglomerările urbane.

Valoarea veniturilor companiei în anul 2020 a depășit 200 de milioane de euro, iar principalele piețe de export sunt Franța, Luxemburg, Portugalia, România, Italia, Germania și America de Nord.


Peste 50 de ani de experiență în dezvoltarea vehiculelor de mari dimensiuni



Compania Karsan și-a început aventura în industria auto în 1966. În primii 15 ani, a produs piese auto pentru producătorii de echipamente si din 1981 a început să producă microbuzul J9 pentru Automobile Peugeot.  Ulterior, a fabricat primul monovolum în colaborare cu Peugeot. În 2006, Karsan a fabricat J9 Premier, un produs dezvoltat în totalitate de companie. În anul următor, a stabilit colaborări strategice cu Hyundai, Renault și Citroen. În conformitate cu viziunea companiei, „”Limitless Transportation Solutions”, Karsan a dezvoltat proiectul V1 ca răspuns la solicitarea Taxi of Tomorrow din New York.

În 2011, Karsan a fabricat primul autobuz pentru municipalitatea Romei. În 2013, și-a dezvoltat portofoliul de produse cu seriile Jest, Atak și Star.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel