Tehnologia care ajută bicicletele să aducă un plus de siguranţă
Nu mai surprinde pe nimeni ce se întâmplă în Silicon Valley (San Francisco). Motivul este simplu, aici este numărul cel mai mare de producători şi dezvoltatori de cipuri şi alte produse de înaltă tehnologie. Silicon Valley este un oraş al invenţiilor.
Autor: Anca Murgoci
Un tânăr de 28 de ani, Kent Frankovich, a inventat bicicleta luminată. El a considerat că invenţia va fi o minune pentru bicicliştii care dedin invizibili pe şoselele aglomerate, mai ales când e soare puternic sau noapte. În 2008, potrivit National Agency for Road Traffic Safety din SUA, aproximativ 70% din accidentele rutiere (dintre masini şi biciclete) au fost cauzate de lipsa de vizibilitate.
"Oricine merge cu bicicleta pe timp de noapte se simte vulnerabil. Ideea este ca în timp ce pedalezi, să poţi vedea foarte bine drumul şi mai ales să te vadă şoferii pe tine", spune inventatorul.
Tehnologia Revolights funcţionează astfel : se aplică peste roţi două inele cu ajutorul unor clipsuri. Fiecare are 12 LED-uri dispuse în jurul circumferinţei. După ce a fost instalat fiecare, senzorii lor sunt capabili să detecteze şi să calculeze cât de rapid se deplasează bicicleta pentru a putea ilumina drumul. Acest lucru este posibil cu un "minicreier" care funcţionează cu baterii.
“Acum un an am creat prototipul. După ce am discutat cu prietenul meu Adam Pettler, am decis că prototipul trebuie să devină produs. Aşa că am dat un click pe Kickstarter", spune inventatorul. Aceste este un site care promovează creativitatea şi ajută tinerii să îşi ducă la capăt proiectele inovatoare.
În martie 2012, Frankovich speră să îşi vândă produsul cu 220 de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News