TeChallange, premii de poeste 10.000 de euro
Premii de peste 10.000 de euro au fost oferite câştigătorilor celei de-a treia ediţii a TeCHALLENGE, concurs de inovaţie în energie pentru studenţi şi liceeni organizat de către Universitatea Politehnica din Bucureşti în parteneriat cu Honeywell România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
TeCHALLENGE 2019 a reunit la Universitatea Politehnica din Bucureşti aproximativ 100 de elevi din 16 licee din Bucureşti şi din întreaga ţară şi tot atâţia studenţi, reprezentanţi ai UPB, ale căror proiecte inovative în domeniul energetic s-au calificat în ultima etapă a acestei competiţii de top.
Potrivit unui comunicat de presă al UPB, cele mai bune realizări tehnice ale liceenilor au fost premiate cu sume cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei, la care s-a adăugat şi premiul special "Elisa Leonida Zamfirescu" (prima femeie inginer din lume) în valoare de 5.000 de lei.
Astfel, locul 1 la categoria elevi a fost câştigat de către Şandru Ovidiu de la Liceul Teoretic "Jean Monnet", care a intrat în concurs cu proiectul Smart lot house. Scopul proiectului este acela de a face orice casă inteligentă şi de a eficientiza consumul de curent din resurse regenerabile. Sistemul este realizat cu ajutorul a 6 dispozitive care monitorizează continuu consumul prizelor şi sfătuieşte dacă este oportună pornirea acelui consumator. Sistemul urmăreşte consumul mai multor case şi încearcă să nu suprasolicite reţeaua. Premiul oferit de către organizatori a fost în valoare de 6.000 de lei.
Totodată, la categoria studenţi prima poziţie pe podium a revenit echipei formată din: Adrian Fluturel, Alexandru Caţavei şi Răzvan Ciubotaru, studenţi în anul 2 la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, cu proiectul "The After Hours". Problema identificată, prin proiectul realizat de aceşti studenţi, este raportată la un cutremur puternic ce poate însemna căderea reţelelor de telecomunicaţii în zonele afectate.
Prin intermediul acestui proiect se propun o serie de tehnologii care, adoptate de o masă critică de utilizatori, poate salva multe vieţi, sub forma unei aplicaţii pe telefon, îmbinate cu tehnologii comune, puse în mâinile instituţiilor pentru situaţii de urgenţă: mod de economisire baterie în 2 trepte pentru telefon, buton pentru a activa modul "Sunt în siguranţă". Telefonul va emite un sunet la intervale prestabilite de timp, iar salvatorii pot folosi microfoane pentru triangularea locaţiei sub dărâmături, folosind Bluetooth/wi-fi/GSM pentru a asculta semnale din apropiere, iar serverele folosite pentru baza de date vor fi în altă ţară, departe de ameninţarea cutremurului. Şi la această categorie, premiul oferit de către organizatori a fost în valoare de 6.000 de lei.
Atât pentru liceeni, cât şi pentru studenţi, organizatorii au oferit 5.000, respectiv 4.000 de lei pentru ocupanţii locurilor doi şi trei, în timp ce pentru menţiune suma a fost de 3.000 de lei.
De asemenea, anul acesta a fost acordat un premiu special - "Elisa Leonida Zamfirescu" - în semn de recunoştinţă pentru Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume. La categoria elevi , acest distins premiu, în valoare de 5.000 de lei a fost acordat echipei formată din Dobre Irina Andreea şi Mihai Alexandru de la Colegiul Tehnic "Dinicu Golescu" cu proiectul Clădire pasivă energetic. Scopul proiectului este acela de a avea costuri minime de întreţinere a imobilului creat şi, totodată, să fie independent energetic. Mai mult, pentru a avea un coeficient de transfer termic redus, clădirea este realizată din materiale izolatoare. Noutatea adusă de acest proiect constă într-un sistem de aerisire care să folosească două termostate. Astfel, aerisirea casei se produce prin circulaţia aerului între pod şi subsol.
La categoria studenţi, premiu special - "Elisa Leonida Zamfirescu" a fost acordat proiectului S-Chance realizat de către echipa formată din Ana Maria Claudia Drăgulinescu (doctorand la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei) şi Gabriela Zincă (masterand, anul 1 la Facultatea de Automatică şi Calculatoare). S-Chance reprezintă un sistem wearable pentru suport în reabilitare şi alertare în caz de urgenţă: şosetă inteligentă (cu senzori de presiune, plăci de dezvoltare wearable şi sistem de suport al deciziilor) şi un buzunar detaşabil (accelerometru+magnetometru, placă de dezvoltare wearable şi bluetooth Low Energy).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News