Data publicării:

Teatrul Stela Popescu, inaugurat cu un musical românesc

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Inaugurarea oficială a Teatrului STELA POPESCU, în data de 9 octombrie 2016, a reprezentat un moment important în viaţa acestei instituţii artistice din Capitală.

Alegeri prezidentiale 2024

Atmosfera creată a fost favorabilă celor aproape 800 de spectatori – copii, părinţi, bunici, care au umplut Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, veniţi de fapt la un dublu eveniment, căci a avut loc şi premiera musicalului „Aladin” de Roman Vlad.
 
Pe scenă au urcat, pentru a-i saluta pe spectatori, actriţa Stela Popescu şi directorul fondator al acestui Teatru, Smaranda Oţeanu-Bunea.
 
„Vă mulţumim că aţi venit. Este o zi specială. Poate că unii dintre dumneavoastră, peste ani şi ani, vor povesti copiilor, nepoţilor că au fost prezenţi la lansarea oficială a Teatrului STELA POPESCU. Să ştiţi că nu este un eveniment care se poate întâmpla de multe ori într-o viaţă, mai ales că acest teatru este o voce specială în viaţa artistică românească: oferă copiilor musicaluri foarte inspirate, dansuri moderne, dar şi folclor. Iar Teatrul are numele celei mai îndrăgite actriţe care este în plină activitate – doamna Stela Popescu. Este o zi istorică pentru că lansăm prima stagiune – stagiunea 2016-2017”, a spus Smaranda Oţeanu-Bunea, care a menţionat faptul că Teatrul a fost înfiinţat la sfârşitul lunii aprilie 2016 şi de atunci a prezentat spectacole în Bucureşti, în oraşe din ţară, dar şi în afara ţării, aducând acasă două premii – din Germania şi Bulgaria.
 
Prețuiește valoare
 
„Am mult mai multe emoţii decât acum 18 ani, când am lansat, tot la Palatul Naţional al Copiilor, Opera Comică pentru Copii. Ce vrem noi în această stagiune? Să fie sălile pline, căci motto-ul Teatrului STELA POPESCU este «Preţuieşte valoarea!» Ţineţi minte acest lucru! Noi o preţuim şi am urcat multe trepte ca să ajungem aici şi nimeni, niciodată, nu o să ne ia această bucurie”, le-a mai spus Smaranda Oţeanu-Bunea celor din sală.
 
Iar Stela Popescu, care strălucea pe scenă, ca de fiecare dată, în faţa minunatului public, a mărturisit: „Sunt fericită că aţi venit în număr atât de mare aici şi nu o să scăpaţi un an întreg: vă vom bombarda cu spectacole extraordinare. Avem un corp de balet minunat, avem cântăreţi de operă, solişti-vedetă, avem actori, regizori, avem tot ca să vă facem fericiţi”. Şi Stela Popescu i-a întrebat pe spectatori: „Veţi fi aici toată stagiunea?” Şi răspunsul a fost: „Daaaa!”
 
[citeste si]
 
Apoi pe scenă au apărut artiştii din trupă, cu un salut extraordinar al lor la introducerea în minunata poveste a lui Aladin. Atmosfera a fost feerică. Musicalul „Aladin”, cu Stela Popescu în rolul mamei lui Aladin, cu mulţi alţi artişti minunaţi, a bucurat publicul, care a aplaudat şi ovaţionat minute în şir. Toţi au fost abordaţi pentru autografe, pentru diverse întrebări referitoare la spectacolul prezentat. Şi cu voie bună au plecat acasă!
 
„Aladin”, care a avut câteva reprezentaţii de mare succes în luna iunie, vă aşteaptă în noiembrie, tot la Palatul Naţional al Copiilor!
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel