Data actualizării:
Data publicării:

Teatrul “La Fenice” descoperă şi redescoperă cu 20 de titluri şi 144 de reprezentaţii

Autor: Magdalena Popa Buluc. Corespondenţă din Italia | Categorie: Cultura
WhatsApp
Orfeo
Orfeo

De la Ballo în maschera la descoperirea lui Spontini. Luna aceasta s-a încheiat la teatrul venetian La Fenice proiectul Monteverdi 450.

De la Ballo în maschera la descoperirea lui Spontini. Luna aceasta s-a încheiat la teatrul venetian La Fenice proiectul Monteverdi 450. În toamnă, se va deschide noua stagiune cu Un ballo in maschera de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorului Myung-Whun Chung, într-o nouă montare semnată de Gianmaria Aliverta şi avându-i în distribuţie pe Francesco Meli în rolul lui Riccardo, Kristin Lewis care o va întrupa pe Amelia şi Vladimir Stoyanov ca Renato.

(w670) Baletul Fl

Baletul Flamand

Proiectul Monteverdi 450 a fost unica etapă italiană a turneului european al  Monteverdi Choir & Orchestra şi al Sir John Eliot Gardiner. Orfeo, Il ritorno d’Ulisse in patria (Reîntoarcerea lui Ulisse în patrie) şi L’incoronazione di Poppea (Încoronarea Popeei) au fost prezentate consecutiv pe scena Teatrului La Fenice, în montarea prestigioasă din punct de vedere muzical şi al interpretării datorată unui excelent specialist,  Sir John Eliot Gardiner, şi în regia maestrului englez în colaboare cu Elsa Rooke.


(w670) Michail Ba

Michail Baryshnikov în Brodsky

Sir John Eliot Gardiner şi-a dedicat peste 50 de ani din viaţă studiului executării repertoriului de la romantic la baroc pe instrumente de epocă. În 1964, cu prilejul unei interpretări de pionierat a lucrării Vespro della Beata Vergine de Monteverdi la Capela de la King’s College de la Cambridge, a fondat Monteverdi Choir, devenit faimos pentru stilul şi vastitatea repertoriului său.

(w670) Intoarcere

Întoarcerea lui Ulisse în patrie

În ultima jumătate de secol, Monteverdi Choir şi English Baroque Soloists, care au colaborat adesea, au definit un nou standard, au influenţat părerile şi au dat o energie nouă atât repertoriului “uitat”, cât şi celui recunoscut.

În 2004, Maestrul Gardiner a fondat Soli Deo Gloria, care de la crearea ei a publicat discuri ale grupurilor dirijate de Sir John Eliot Gardiner. În 2007, el a creat Monteverdi Apprenticeship Programme, cu scopul de a forma noi generaţii de muzicieni şi cântăreţi.

În 2014, Sir John Eliot Gardiner a fost numit Preşedinte al Bach-Archiv din Leipzig şi, mai recent, a fost distins la Amsterdam cu Concertgebouw Award.

(w670) sir John E

Sir John Eliot Gardiner

La Teatro La Fenice, Sir John Eliot Gardiner a fost recompensat, acum, cu Premiul Una vita nella musica (O viaţă dedicată muzicii, fondat în 1979 de Bruno Tosi pentru a celebra personalităţile ilustre ale scenei muzicale internaţionale.

Comitetul ştiinţific format din Mario Messinis (preşedinte), Oreste Bossini, Massimo Contiero, Andrea Estero, Gian Paolo Minardi, Giorgio Pestelli şi Francesca Valente a decernat Premiul Una vita nella musica Giovani, destinat noilor generaţii, muzicologului Liana Puschel şi compozitorului Daniele Ghisi.

Recent, la Teatrul La Fenice directorul Cristiano Chiarot şi directorul artistic Fortunato Ortombina au anunţat stagiunea lirică şi de balet 2017-2018, care va cuprinde 8 noi montări, între care Văduva veselă, în regia lui Michieletto, Orlando furioso de Vivaldi şi două opere pentru copii. În plus, vor fi 7 reluări, trei spectacole invitate, celebrarea dispariţiei lui Rossini, o stagiune de balet între marii clasici şi recitalul de dans contemporan şi un one- man- show Michail Baryšnikov. În total, 20 de titluri şi 144 de reprezentaţii.

“Va fi o stagiune de înalt nivel care nu va uita pe nimeni şi care sperăm să continue succesul din acest an, când s-a înregistrat o creştere a sumei obţinute din vânzarea biletelor de peste 9 milioane. Ne place să credem că La Fenice are misiunea de a căuta publicul şi artiştii de mâine”, a afirmat Chiarot.

Printre noutăţi semnalăm prima montare în vremea noastră a Metamorfozelor lui Pasquale de Gaspare Spontini, în regia lui Bepi Morassi şi sub conducerea muzicală a lui Gianluca Capuano, programată pentru luna ianuarie 2018, la Teatro Malibran. I se alătură Văduva veselă de Franz Lehár, cu prilejul Carnavalului, o coproducţie cu Opera din Roma, în regia lui Damiano Michieletto, avându-l la pupitru pe Stefano Montanari.

(w670) Scena din

Scenă din Madama Butterfly

În luna martie a anului viitor este anunţat un mare titlu de repertoriu, La Bohème de Giacomo Puccini, în regia din 2011 a lui Francesco Micheli şi cu Myung-Whun Chung la pupitru.  Vor alterna două distribuţii: Ivan Rayon Rivas şi Azer Zada în rolul lui  Rodolfo, Selene Zanetti şi Vittoria Yeo în cel al lui Mimì. Julian Kim va da naştere personajului Marcello, iar Irina Dubrovskaya va fi Musetta.

În luna aprilie, la Teatro Malibran va fi pe afiş Orlando furioso de Antonio Vivaldi, în coproducţie cu Festival della Valle d’Itria. Regia îi aparţine tânărului  Fabio Ceresa, laureat al Opera Awards de la Londra pentru cel mai bun tânăr regizor al anului, în timp ce în iulie se va face un salt la muzica contemporană cu premiera italiană a operei Richard III de Giorgio Battistelli, spectacol al Operei Flamande din Anvers, în regia lui Robert Carsen.

Întregul an 2018 va fi dedicat unui Focus Gioachino Rossini, la celebrarea a 150 de ani de la moarte, cu o nouă montare a operei Semiramida şi cu reluarea altor producţii ale Teatrului La Fenice : Signor Bruschino şi Il Barbiere di Siviglia.

Excepţionale sunt cele două noi producţii dedicate Şcolii şi realizate în colaborare cu Conservatorul Benedetto Marcello din Veneţia. Este vorba despre Zenobia, regina de' Palmireni de Tomaso Albinoni şi Il regno della luna de Niccolò Piccinni.

Între 13 şi 15 iulie 2018, va evolua la Teatro La Fenice starul dansului, Michail Baryšnikov în one man show-ul inspirat de poezia lui Iosif Brodsky, spectacol ce a putut fi aplaudat recent la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este programată, de asemenea, o producţie a Baletului Regal al Flandrei, care va interpreta o coregrafie semnată de Sidi Larbi Cherkaoui şi Jeroen Verbruggen şi o Gală a marilor balete clasice pe poante.

(w670) La Traviat

La Traviata în regia lui Robert Carsen

În cadrul reluărilor, în decembrie 2017 şi în ianuarie, mai, iunie, august şi septembrie 2018, sunt programate noi cicluri de reprezentaţii cu La Traviata de Giuseppe Verdi, în regia lui Robert Carsen. De notat, prestigiosul debut al sopranei Nadine Sierra, în rolul Violettei.

(w670) Soprana Na

Soprana Nadine Sierra debutează în La Traviata

În aprilie, august şi septembrie, poate fi vizionată opera Madama Butterfly de Puccini, pusă în scenă de Àlex Rigola cu costumele şi scenografia concepute de artistul japonez Mariko Mori. Din nou în aprilie, dar şi în mai şi iunie, revine spectacolul L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, semnat de Bepi Morassi. În sfârşit, în luna mai, este rândul spectacolului Norma de Vincenzo Bellini în versiunea regizoarei Kara Walker, cu Mariella Devia (Norma), Stefan Pop (Pollione) şi Carmela Remigio (Adalgisa).

(w670) Baletul Fl

Baletul Flamand, coregrafia lui Jeroen Verbruggen

 

(w670) Il Barbier

Il Barbiere di Siviglia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel