Începând de vineri, 27 martie 2020 (Ziua Mondială a Teatrului), Teatrul EXCELSIOR devine EXCELSIOR online şi propune publicului un program special care va cuprinde, printre altele, o serie de podcasturi inspirate din culisele vieţii de actor, emisiuni de ştiri şi recomandări pentru timpul liber, interviuri cu personalităţi din lumea culturală, vlogging cu şi pentru adolescenţi, lecturi din literatura universală pentru publicul tânăr şi foarte tânăr, precum şi multe alte activităţi (re)creative. Proiectul va fi dezvoltat pe parcurs, în mai multe direcţii, iar programul complet va fi comunicat ulterior.
În aceste circumstanţe care fac imposibil contactul direct al publicului cu arta teatrului, echipa EXCELSIOR şi-a propus să transforme provocarea #staiacasă, pe care spectatorii şi artiştii sunt nevoiţi să o accepte, în oportunitatea de a genera un spaţiu al timpului de calitate petrecut alături de cei dragi şi, totodată, o platformă de comunicare virtuală dedicată întâlnirii dintre artiştii şi publicul Teatrului EXCELSIOR, se arată într-un comunicat de presă.
Format virtual interactiv
"Pornind de la convingerea că esenţa teatrului este experienţa împreună, EXCELSIOR vă invită să îl (re)descoperiţi, la voi acasă, într-un format virtual interactiv, conceput pe două paliere de adresabilitate: EXCELSIOR kids şi EXCELSIOR teen, reunite sub conceptul EXCELSIOR online.
Rămâneţi alături de Teatrul EXCELSIOR pentru a afla programul complet! Urmăriţi noutăţile despre noul său proiect pe paginile de Facebook şi Instagram, pe website-ul https://www.teatrul-excelsior.ro/ şi pe canalul de YouTube al instituţiei", transmite echipa Teatrului Excelsior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”