Țeapă în Bruxelles: Atenție, nu tu ai dărâmat paharul cu mărunțiș
Să fii turist este minunat, dar trebuie să fii și atent/ă și la micile hoții pentru a nu le fi chiar tu victimă. Disconfortul ajunge să fie unul imens.
Dacă în urmă cu o zi vă povesteam despre o escrocherie din Istanbul, la care trebuie să fiți atenți ca turiști, astăzi a venit rândul Bruxelles-ului.
În urmă cu câțiva ani, ceea ce urmează să vă spun nu se întâmpla în Grand Place. La ultima vizită în Bruxelles, am descoperit o practică de pe străzile capitalei Belgiei, chiar din inima turistică a Bruxelles-ului.
Astfel, pe străzile din Grand Place, au apărut oameni ai străzii, care dorm în plăpumi și fac în jurul lor multă mizerie, dar și haos (precum urinarea în mijlocul teraselor). Însă nu aceasta este problema, culmea! Printre ei, se numără persoane care păcălesc turiștii în același mod și, în cazuri mai puțin fericite, ajung chiar să-i jefuiască. De cele mai multe ori, turiștii nu-i ajută cu bani, dar ei mereu au un păhărel cu mult mărunțis în față. Când trece un turist cu potențial de a fi jefuit, cu o geantă fără fermoar, o geacă cu buzunare mari, un bărbat cu portofelul în buzunar, la vedere, aceștia le aruncă în față, într-o secundă, păhărelul cu mărunțiș ca turistul să creadă că el i-a dărâmat banii amărâtului și să-l ajute să-i strângă. Imediat, se produce o aglomerație, generată de mai multe persoane care cerșesc, dar și de trecătorii care nu se opresc și, în unele cazuri, fără să-și dea seama, trecătorul este lăsat fără bani sau fără portofel. Dacă vă veți plimba pe străzile din Grand Place, veți observa că veți ”dărâma” nu unul, ci mai multe pahare, încât vă veți gândi cum ați ajuns atât de împiedicat/ă peste noapte, fără să vă dați seama chiar. Poate vă veți gândi că piatra cubică e de vină, dar, în realitate, s-a dorit să fiți una dintre victimele unei țepe deja vechi, practicată în Grand Place.
Dincolo de această situație, am avut o discuție cu un tânăr, cerșetor român în Bruxelles, aproape de Parlamentul European, care se plângea că pe timp de primăvară-vară nu li se asigură adăpost. I-am oferit alternativa de a reveni în țară și a munci, dar a înțeles: ”De ce să vin în țară, să-ți dau în cap?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News