Data publicării:

Taylor Swift, marea câştigătoare la American Music Awards

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Taylor Swift este marea câştigătoare la gala American Music Awards.

Taylor Swift a dominat gala American Music Awards (AMA) organizată duminică în Los Angeles, vedeta pop fiind declarată Artistul deceniului, o distincţie anunţată înaintea ceremoniei, dar şi câştigătoarea celui mai important premiu al serii - Artistul anului, relatează Press Association.

Vizibil emoţionată la primirea trofeului Artistul anului în cadrul celei de-a 47-a ediţii a acestor premii înfiinţate în 1973, Taylor Swift a declarat că cele douăsprezece luni anterioare i-au oferit unele dintre cele mai uimitoare momente, dar şi cele mai dificile lucruri prin care am trecut în viaţă.

Ea a fost implicată recent într-un scandal după ce directorii a două case de discuri au afirmat că artista nu îşi poate interpreta melodiile pe scena AMA. Vedeta în vârstă de 29 de ani a făcut apel luna aceasta la cei 85 de milioane de urmăritori ai contului său de Twitter pentru a o susţine în controversa care vizează drepturile de autor asupra melodiilor sale, acuzându-i pe directorii unor case de discuri că exercită un "control tiranic asupra muzicii sale. Cei doi directori, identificaţi de Swift ca fiind Scott Borchetta şi Scooter Braun, au refuzat de asemenea utilizarea unor înregistrări mai vechi sau filmări din timpul concertelor pentru un documentar produs de Netflix despre artistă.

A plâns la discurs

Această industrie e într-adevăr ciudată, a spus Swift în cadrul galei mulţumind totodată fanilor săi.

În discursul de acceptare a premiului, artista a provocat lacrimi de emoţie multora dintre spectatori - inclusiv mamei sale, Andrea - după ce a afirmat că premiul recompensează zece ani de muncă multă, artă, distracţie şi amintiri. Sunt atât de norocoasă că am ocazia să fac asta, a adăugat vedeta.

La categoria Artistul anului, Swift a concurat cu Drake, Ariana Grande, Halsey şi Post Malone.

Tânăra cântăreaţă, care a fost desemnată şi anul trecut Artistul anului, şi-a recompensat fanii prezenţi la Microsoft Theater din Los Angeles cu un potpuriu din hiturile sale.

Șase premii

Swift a câştigat în total şase premii la gala AMA din acest an, printre acestea numărându-se distincţia pentru Cea mai bună artistă pop/rock, Cel mai bun album pop/rock (Lover), Cel mai bun videoclip (You Need to Calm Down) şi Cea mai bună artistă contemporană.

Taylor Swift a doborât astfel recordul de trofee obţinute de Michael Jackson la AMA. Ea are în prezent în palmares 29 de trofee AMA.

Billie Eilish a fost desemnată câştigătoare la categoria Cel mai bun artist debutant. Adolescenta de 17 ani, vizibil emoţionată, le-a mulţumit fanilor săi pentru acest premiu, al doilea primit duminică seară, după cel pentru Cel mai bun artist rock alternativ.

Rapperul american Post Malone, care a condus lista nominalizărilor la ediţia de anul acesta la şapte categorii, a obţinut premiul pentru Cel mai bun album hip-hop (Hollywood's Bleeding).

Artista pop Halsey a câştigat categoria Cea mai bună melodie pop/rock (Without Me), iar Carrie Underwood a obţinut două trofee, la categoria Cel mai bun album country" (Cry Pretty) şi Cea mai bună artistă country.

Colaborarea anului și cel mai bun artist rap/hip-hop

La categoria Colaborarea anului au fost premiaţi Shawn Mendes şi Camila Cabello (Senorita), iar trofeul pentru turneul anului a ajuns la BTS.

Cel mai bun artist pop/rock a fost declarat Khalid, premiat şi la categoriile Cel mai bun album soul/R&B (Free Spirit) şi Cea mai bună melodie soul/R&B (Talk).

Trofeul pentru Cel mai bun artist rap/hip-hop a ajuns la Cardi B, distincţia pentru Cel mai bun artist soul/R&B a fost obţinută de Bruno Mars, iar la categoria Cea mai bună artistă soul/R&B a fost declarată Beyonce.

Cel mai bun artist latino

J Balvin a primit trofeul pentru Cel mai bun artist latino, iar melodia Bohemian Rhapsody (Queen) a fost declarată Cel mai bun soundtrack.

Printre artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul galei se numără Toni Braxton - la 25 de ani ani de la câştigarea primului său trofeu AMA - Lizzo, Thomas Rhett, Camila Cabello & Shawn Mendes, Ozzy Osboune şi Shania Twain.

Spre deosebire de trofeele Grammy, votate de experţi ai industriei muzicale, premiile acordate în cadrul galei AMA sunt determinate printr-un sondaj în rândul consumatorilor de muzică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel