Taxi. Călătoria în București, o aventură
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
taxi calatoria
taxi calatoria
În  București, căutarea unui taxi pentru efectuarea unei călători a devenit o adevărată aventură, riscând chiar să fii luat la bătaie, dacă ești și insistent.

Bunăoară, miericuri după amiază, fiind în zona Unirii, când începuse să plouă, am încercat să mă urc înt-un taxi. Atât în fața magazinului Unirea, cât și în zona Hanului lui Manuc erau circa 15 taxiuri, toate libere. 

Prima întrebare: unde mergeți, după care fiecare taximetrist refuza cursa. E prea scurtă, nu vreau să merg. După circa șase încercări am convins un taximetrist în vârstă să accepte cursa, fiind amenințat că voi sesiza autoritățile desrpre acest fapt.

Prețul cerut de taximetriști

Circa un sfet de oră cât a durat călătoria, bineînțeles fără ca ceasul să funcționeze, convorbirea cu acest șofer a fost plină de reproșuri la adresa clienților și a autorităților care impun prețurile atât de mici. Prețul pe kilometru ar trebui să fie de 5 lei, pentru a merge numai boierii și oamenii cu bani, îmi reproșa șoferul. Bine, bine, îi spun, dar ceasul văd că nu merge. "Îmi dați cât vreți" îmi răspunde acesta.

Citeste si: Șapte companii de TAXI, sancționate de Consiliul Concurenței

Îi reproșez că ar trebui să se lase de taximetrie în aceste condiții, dacă se consideră nemulțumit. "Dar atunci cu ce să trăiesc. Am fost inginer, sunt pensionar și nu-mi ajunge pensia", mi se răspunde.

Pentru comparație, am avut câteva luni și o aplicație la UBER. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mi se refuze vreo cursă, chiar dacă aceasta costa și câțiva lei. În aceste condiții, invit autritățile și factorii de decizie din Primăria Capitalei să încerce să facă o călătorie cu un taxi din zona Unirii, sau alt punct strategig al Capitalei spre o destinație de circa 1-2 kilometri. Nu de alta, dar dacă va insista s-ar putea să fie și agresat nu numai verbal, ci și fizic. Trebuie  să se facă curățenie în acest domeniu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel