Data publicării:
Taxarea pensiilor de peste 4.000 de lei. Președintele Asociației Pensionarilor Timiș: Este crimă pentru noi
Este scandal în coaliție, după ce liberalii ar fi propus taxarea pensiilor de peste 4.000 de lei.
În presă au apărut informații potrivit cărora liberalii ar dori să înghețe pensiile prin introducerea CASS la cele de peste 4.000 de lei. Silvia Petre, președintele Asociației Pensionarilor Timiș a reacționat vehement la această inițiativă, afirmând că nicio pensie nu ar trebui să fie impozitată.
De altfel, și Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL) a reacționat pentru DC NEWS explicând că "iniţiativa legislativă este a domnului Florin Cîțu. Nu are nici suportul politic, nici acordul PNL".
Președintele Asociației Pensionarilor Timiș: Noua lege a pensiilor are o mie și una de lipsuri
"Toată ziua sunt discuții cu impozitări pentru a sustrage atenția pensionarilor de la noua Lege a pensiilor, 360, care are o mie și una de lipsuri. Deci vreau să vă spun că nu este nimic clar la ora actuală pentru că era vorba că pensiile până la 2.000 de lei și cele trecute de 2.000 și 3.000 nu se vor impozita, deci știți foarte bine promisiunea făcută, și era vorba că de la 1 ianuarie, nu s-a făcut nimic nici acum.
Eu vreau să vă spun că trebuie lămurită clar, prin hotărâre de Guvern, pentru că impozitele... de ce nu se iau de pensiile speciale, pensiile care nu au contribuit, care nu au muncit pentru ele, nu cei care au muncit 45-50 de ani să vină să îi mai pună să plătească, păi el a plătit în viața lui și impozit la sănătate, și impozit pentru Casa de Pensii, și impozit pentru tot.
"Toate pensiile ar trebui să fie neimpozitate"
Toate pensiile ar trebui să fie neimpozitate. Eu acum am promis și celorlalți lideri de țară că vom avea o discuție cu doamna ministră a Muncii vizavi de impozitare.
Nu se poate la ora actuală să ai 2.000 de lei și să nu poți supraviețui pentru că vedeți, gigacaloria se va face 7 lei, gazul la fel, nu mai vor să avem centrale de apartament. Unde vom ajunge? Este crimă pentru noi. Toată ziua ne spun altceva, toată ziua ne socotește, ne fac tot felul de calcule", a spus Silvia Petre la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News