Data publicării:

Taxa radio – un cui pe care PSD și-l bate singur în talpă

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ideea eliminării mai multor taxe nefiscale, de către PSD, a fost una foarte bună. Am explicat într-o scriere anterioară de ce era necesară despovărarea cetățeanului de slalomuri printre ghișee.

Nimănui nu-i place să meargă acolo unde întâlnește, fie atitudini ostile, de funcționari grăbiți și nervoși, fie cozi. Cu îndrăzneală se poate spune că ideea de a reda oamenilor timp și flexibilitate este mai mult decât una bună. Inițiativa a fost chiar revoluționară și trebuie răsplătită social și politic ca atare. Au căzut de acord toate partidele că maratonul taxelor este cel care îi face pe oameni să amâne și apoi să renunțe la diverse inițiative. Și iar se mai poate spune, încă o dată și încă o dată, că ideea a fost salutară.

O singură excepție

Cu toate acestea, în cazul de față, există o singură excepție, pe care adversarii PSD au început să o speculeze. Din acest moment, ținând seama de contextul electoral care se apropie, PSD trebuia să ia în calcul variabila – „risc de comunicare”.

Cei mai redutabili dintre dușmanii PSD, sunt în acest moment, primul ministru – Dacian Cioloș și președintele României – Klaus Iohannis. Orice s-ar întâmpla, aceștia vor uza de toate pârghiile pe care le au, să-i pună într-o lumină proastă pe social-democrați. Dacă PSD le mai pune pe tavă și ocazii, în care, culmea, Cioloș și Iohannis să poată face favoruri, fie și declarative, celei mai mari și credibile surse de comunicare din România, aceștia le vor fructifica.

De ce nu trebuia PSD să-și facă ostil Radioul public înainte de alegeri? Îmi revine în minte vorba unui mentor pe care l-am avut și care mă întreba înainte să iau câte o decizie mai grea, cu privire la oameni: „Dar pe ei i-ai întrebat?”

PSD, scos subtil în evidență

Așa s-a reușit contraperformanța ca zilnic, PSD să fie scos subtil în evidență, în fața celei mai omogene și bine structurate audiențe din România, ca partidul care a inițiat o lege care afectează democrația țării.(!!!) Vocile pe care radioul public și le ia ca aliate provin din toate sferele ce pot exercita o anumită influență, prin autoritatea și credibilitatea lor. Fie că a fost mesajul președintelui BBC Internațional, care a spus la rândul lui că agenția britanică și-a păstrat neutralitatea centenară datorită unei taxe similară cu a noastră, fie a unor profesori. Ce mai, a început o reală campanie de presă contra scoaterii taxei. De cum a observat această breșă, primul-ministru, a și speculat-o. N-a stat mult pe gânduri și s-a dus la Radio România, unde a spus că eliminarea taxei radio este o greșeală.

Apel la președintele Ioannis să nu promulge legea

În acest interval de timp, radioul public preia mesajele tuturor vocilor și le prezintă zilnic, spunând la final cui a aparținut această inițiativă. Mai mult, prin intermediul unor voci sau asociații cu notorietate, se face apel la președintele Ioannis să nu promulge legea. În mod sigur acesta nu o va promulga.

Argumentele celor care sunt împotriva legii, devin aproape imbatabile. De ce să nu se mai plătească o taxă, care nici nu este mare, iar plata ei nici nu incumbă statul la cozi? Taxa este inclusă în factura de electricitate, iar dincolo de elementul financiar, ea capătă o valență de infrastructură socială și relaționare cu o sursă media.

Asta nu înseamnă că presiunea publică pe care o face Radio România este ceva normal. Cei de la Radio nu pot fi condamnați că își joacă o carte, așa cum multe ale instituții fac, atunci când este vorba despre interesele lor. Este adevărat că dacă ar fi fost breasla cultivatorilor de broccoli, cu siguranță n-am fi aflat niciodată nimic.

Dar, cu toate acestea, mă întreb și eu retoric: de ce, tu ca partid aflat pe primul loc în opțiunile electorale, să te bați tocmai acum, cu cel mai tare canal media din România? De ce tocmai în campania electorală?

Nota redacției - titlul de homepage și intertitlurile aparțin DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel