Tavi Popescu a criticat selecţionerul că nu a fost convocat, Becali i-a sărit în cap. "N-are nicio dreptate. Abia i-au ieşit mucii pe la nas"
Octavian Popescu l-a criticat pe Daniel Pancu, selecţionerul României U21, că nu l-a convocat la următoarea acţiune a naţionalei. Gigi Becali nu a fost, însă, impresionat de declaraţiile jucătorului său şi l-a atacat.
"Dacă asta a fost alegerea domnului Pancu, nu am ce face. Știu că are ceva cu mine de mai demult. Nu contează. Nu știu cu ce i-am greșit lui. Chiar mă așteptam să fiu convocat. Se poate orice. Când am văzut lotul am fost puțin șocat. O să demonstrez pe teren că meritam să fiu convocat. M-a deranjat. Mi-am spus că trebuie să-i demonstrez că meritam și eu să fiu acolo”, a declarat Tavi Popescu.
Becali a reacţionat rapid.
"Nu are nicio dreptate, vezi de treaba ta, ai 20 de ani, joacă fotbal! Chiar dacă are Pancu (n.r. ceva personal cu Octavian Popescu), taci din gură!
Nu există jucător care are valoare, iar selecționerul să nu-l ia. El trebuie să-și vadă de treabă. Abia i-au ieșit mucii pe la nas, barba. Joacă fotbal, că în loc să crești, scazi. Să dea pase, nu să vorbească”, a tunat Gigi Becali, conform Prosport.
Şi Viorel Moldovan, fost atacant al echipei naţionale, i-a transmis un mesaj lui Octavian Popescu.
"Sunt momente când trebuie să îi întinzi o mână unui jucător talentat, dacă vezi că își dorește. Dar, am constatat în declarațiile lui o atitudine zeflemistă, ceea ce nu e normal. Trebuie să ai abilitatea să te eschivezi, să nu răspunzi așa pe nas. Aș mi s-a părut. El trebuie să demonstreze, să joace.
El, până la acest meci, nu a demonstrat. Forma lui nu l-a recomandat. Ei au impresia că totul li se cuvine, că e suficient să faci un meci bun. Nici nu au demonstrat mare lucru acești tineri. Nu se gestionează în așa fel încât să schimbe atitudinea asta.
Putea să spună: «O să dorm în sala de forță, o să rup sala, să pun masă musculară, să devin mai puternic, să nu mă dea adversarul la o parte». El se duce în vacanță acum. Bine e copil, dar la unii copii vezi atitudinea asta înțepată.
Normal că nu îl convoacă la echipa națională, dacă tu te comporți așa. Că are ceva cu el? Păi, ce să aibă, poate atitudinea lui îl deranjează”, a declarat Viorel Moldovan la Prima Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News