Data publicării:

Tatăl Simonei Halep, despre nunta sportivei și Toni Iuruc: Niște formalități, mă înțeleg bine, deocamdată

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Facebook Simona Halep
Foto: Facebook Simona Halep

Stere Halep a vorbit despre marele eveniment din viața Simonei Halep.

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a făcut dezvăluiri despre cununia celebrei sportive.

Primul care a dat-o de gol pe sportivă a fost Ilie Năstase care, fiind întrebat ce face de ziua soției sale, fostul tenismen a spus că merge la cununia Simonei Halep.

„De ziua Ioanei, pe 15 septembrie, eu am primit deja un telefon de la Simona Halep care mi-a zis că face cununia cu soțul ei la Constanța! Așa că suntem invitați acolo”, a spus Ilie Năstase, la Kanal D, în emisiunea Teo Show.

Ei bine, peste doar două săptămâni, pe 15 septembrie, Simona Halep şi Toni Iuruc se vor căsători, iar Stere Halep a oferit detalii despre fericitul eveniment.

Tatăl Simonei Halep, despre marele eveniment

Tatăl celebrei tenismene a mărturisit faptul că nu are emoţii, dar este fericit pentru că fiica sa se va căsători cu bărbatul iubit. Mai mult, acesta a subliniat faptul că este vorba doar de cununia civilă, adică o simplă formalitate din punctul său de vedere.

"Este cununia civilă, care se va desfășura la primăria județului și se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. Vor fi prezenți prietenii și familia. Noi suntem ne-am mare, nu i-am numărat să știu câți suntem.

Nu am emoții pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut", a spus Stere Halep, la Antena Stars.

În contextul în care tații au de obicei o relație specială cu fetele, Stere Halep a completat: "Depinde, depinde de tați. Nu toți trebuie să intre în aceeași categorie".

Ce spune Stere Halep despre relația cu Toni Iuruc

Întrebat cum se înțelege cu viitorul ginere, Stere Halep a dezvăluit că "deocamdată se înțeleg bine".

"Mă înțeleg foarte bine, deocamdată. După cum se vede, ea e ok, totul îi merge foarte bine”, a mai spus tatăl jucătoarei de tenis.

Simona Halep, despre sarcină și copii

Simona Halep spune că viața ei bate tenisul și este convinsă că cea mai mare emoție sau o bucurie similară cu cea pe care a simțit-o atunci când a câștigat o finală de Grand Slem este venirea pe lume a unui copil.

"Îmi doresc să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramane limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele.

Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan. Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită", a spus Simona Halep într-o emisiune TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel