Tastatura din piatră din Norwich, mister elucidat
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
La intersecția străzilor Princess și Elm Hill din Norwich, vizitatorii trec pe lângă o biserică veche și o formă imprimată în ciment care seamănă cu o tastatură modernă.

Unii oameni chiar cred că un călător în timp a „desenat” un astfel de accesoriu de computer după ce s-a întors în trecut, iar alții spun că este un obiect care provine dintr-o mănăstire din secolul 18.

Anul acesta, Peter Leigh, fondatorul canalului Nostalgia Nerd de pe YouTube, a dezvăluit misterul „tastaturii”. Aceasta a fost realizată în anii 1990 de către Molly Sole, o studentă la Norwich University of the Arts.

Ea a creat matrițe în care urma să toarne părțile unui computer vechi, pentru proiectul final de absolvire. Într-o zi, pe când avea matrițele la ea și trecea pe lângă intersecția menționată, Molly a văzut o porțiune de ciment proaspăt turnat.

A luat forma de tastatură și a presat-o peste material, dând naștere la ceea ce acum este o atracție turistică.

Dacă la început nimeni nu s-a mirat de existența formei, deoarece cimentul era nou, în timp materialul s-a învechit și degradat, iar oamenii au început să vină cu fel de fel de teorii despre originea „tastaturii” din Norwich, scrie go4it.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel