Data actualizării:
Data publicării:

Tarom renunță la sigurul zbor rentabil pentru avioanele pe care le-a cumpărat, fix înainte să sosească aparatele

Autor: Ion Voicu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

După mai bine de 40 de ani de la prima operare, cursa de Londra, una din cursele de tradiție a Taromului, va dispărea definitiv din programul de zbor al companiei naționale. De ce? Din aceleași cauze care au produs îngrozitoarele pierderi de până acum ale Taromului.

Un studiu simplu și la obiect făcut pentru această rută arată cum Tarom NU a vrut să câștige 10.000 euro minim pe fiecare tronson al cursei Otopeni- Heathrow - Otopeni, folosind avionul Airbus 318 cu o capacitate de 114 locuri în locul avioanelor Boeing 737 seria 800 cu o capacitate de 189 de locuri. Deoarece diferența de taxe între cele două tipuri de avion era acoperită din contravaloarea a maximum 5 bilete este evident ca cineva vrut să “îngroape” cursa spre a putea fi vândut slotul aferent ei. 
Bombă! Nu un slot, ci două sloturi zilnice avea Tarom la Londra.
Parcurgând proiectul de buget pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor aflăm cu stupoare ca de fapt este vorba nu de un singur slot ci de o pereche, ca să cităm din text! Ori opinia publică a fost mințită ori cineva îi ia de prosti pe toți contribuabilii români din ai căror bani s-au cumpărat avioanele, s-au dat ajutoarele de stat, etc 
De ce asta? Păi din nou simplu! La propunerea Price Waterhouse & Cooper PWC, Tarom condusă de celebrii corporatiști puși politic și cu experiență și cunoștințe zero în aviație a închis destinații tradiționale și aflate în zone cu mari bazine populate de emigrația română cum ar Barcelona, Valencia, Viena. Munchen. Iar acum și Londra unde se află peste 18% din emigrația românească! 
În schimb Tarom ține cele patru vechituri Airbus 318, din care zboară doar una și din când în când și o a doua, ca și gaj la Bancă Transilvana pentru plata ajutorului de stat dat în pandemie pentru asigurarea cash flow-ului!
Cireașa de pe tort este data de cumpărarea a 4 avioane Boeing 737 MAX care sunt rentabile la cursele de peste 2 ore și jumătate minim adică în speță cursa de Londra ce tocmai se închide acum, și se vind si sloturile aferente!

Și cum alți “gânditori” au decis cumpărarea de avioane ATR 72-600 care au medie incredibil de mare de defecte, din șase aparate zboară în medie patru, cele câteva zeci de pasageri ai cursei de Baia Mare vor putea fi duși cu un avion Boeing 737 MAX de 200 de locuri! Poate ca având avioane MAX și în lipsa ATR-urilor aceeași “gânditori” vor redeschide cursele de Sibiu, Târgul Mureș, Tulcea și Constanța a căror medie de pasageri era de la 1 la 20 per tronson! 
Vânzarea acestor slot-uri pe Londra a scos la iveală și faptul ca Tarom, în baza “genialului și inegalabilului” plan de restructurare făcut de PWC a cedat gratuit sloturile de pe aeroporturile din Viena, Barcelona, Valencia, Munchen. 
De-altfel fostul comisar european pentru transporturi, Adina Vălean, declarase după aceste mărețe fapte de glorie ale conducerilor Tarom că firma nici nu era obligată să aplice toate propunerile făcute de către PWC! 
Rămânem, deci, cu marea întrebare: Oare toți cei care s-au perindat la conducerea Tarom au fost prosti sau au făcut pe proștii, neobservând ca nu este un singur slot pe Londra, ci două?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel