Data publicării:

Ţările baltice denunţă ideea Rusiei de a comemora începutul ocupaţiei sovietice

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Estonia, Letonia şi Lituania au anunţat în această săptămână că i-au convocat pe reprezentanţii diplomatici ruşi în capitalele lor respective pentru a protesta împotriva planului Moscovei de a celebra începutul ocupaţiei ţărilor baltice de către Uniunea Sovietică în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează France Presse. 

Ministerele de Externe ale acestor trei state, astăzi toate membre ale UE şi NATO, au descris drept 'cinice' şi 'provocatoare' planurile Rusiei de a marca pe teritoriul său cu focuri de artificii şi artilerie recucerirea celor trei ţări de la Germania nazistă de către armata sovietică în 1944. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova a declarat joi că aceste manifestaţii ar permite 'milioanelor de cetăţeni din întreaga lume să sărbătorească cu Rusia aniversarea marii victorii asupra fascismului'.

Sovieticii au instituit în ţările baltice un sistem de represiune brutală împotriva opozanţilor politici şi deportări în masă, inclusiv a femeilor şi copiilor, în lagăre de muncă forţată din Siberia, aminteşte AFP. 'Victoria Aliaţilor împotriva naziştilor a fost extrem de importantă pentru destinul Europei, dar sfârşitul Celui de-Al Doilea Război Mondial nu a adus libertate Lituaniei', a declarat joi ministrul afacerilor externe al acestei ţări Linas Linkevicius.

'Aceasta a condus la aproape 50 de ani de ocupaţie sovietică, ucideri şi deportări', a insistat el, în timp ce Vilnius a convocat joi un diplomat rus în semn de protest. Omologul său leton, Edgars Rinkevics, a calificat festivităţile Rusiei drept o 'încercare cinică de rescriere a istoriei', iar diplomatul eston de rang înalt Urmas Reinsalu a vorbit despre 'provocare'.

Sovieticii au invadat statele baltice în 1940 în cadrul Pactului Molotov-Ribbentrop încheiat între URSS şi Germania nazistă. Un an mai târziu, în iunie, ei au deportat circa 43.000 de cetăţeni baltici. Această campanie a fost întreruptă când Germania şi-a îndreptat forţele împotriva fostului său aliat şi Armatei Roşii în ţările baltice. Între 1944 şi 1945, sovieticii au pus capăt ocupaţiei naziste, în timpul căreia aproape toată comunitatea evreiască locală a dispărut, dar au anunţat rapid deportarea a sute de mii de persoane în Siberia.

Teroarea sovietică a provocat o rezistenţă armată în ţările baltice între 1944 şi 1953, în principal în Lituania. Abia în 1991, Lituania, Letonia şi Estonia şi-au redobândit independenţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel