Tăriceanu: ”Sunt componentele unei lupte pe viață și pe moarte”
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat situația politică actuală, într-un interviu la TVR.
Călin Popescu Tărciceanu a fost provocat de Ionuț Cristache să-și spună părerea despre ce se întâmplă acum pe scena politică românească.
”Mie mi se pare că toate aceste evenimente, care par că nu se mai sfârșesc, sunt componentele unei lupte pe viață și pe moarte! Puterea și opoziția uzează de armele clasice și se încearcă distrugerea adversarului. Este un stil introdus de Traian Băsescu după preluarea președinției. A încercat să distrugă liderii din PSD, începând cu Adrian Năstase, a încercat să preia PNL-ul în mod ostil, n-a reușit. A încercat să trimită la închisoare miniștri... Aceste lucruri generează dorința de revansă. Nu este o fractură în societate, ci este o falie adâncă, adâncă, adâncă ce pare să nu se colmateze”, a spus liderul ALDE la România 9, luni seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News