Data publicării:

Tăriceanu: Comunicarea cu CE o vom face şi prin întâlniri directe

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că, pe lângă scrisoarea trimisă conducerii Comisiei Europene, comunicarea cu oficialii acestui for se va realiza şi prin întâlniri directe. 

Întrebat vineri, la România TV, despre o eventuală comunicare directă cu Comisia Europeană, cum va face preşedintele Klaus Iohannis, Tăriceanu a spus:

'N-aveţi nicio îndoială, o vom face şi noi, la fel, în întâlniri directe, pentru că această comunicare, până la urmă, va trebui făcută în special între Comisie şi corespondentul din România, care este Guvernul României şi, sigur, Parlamentul, care este implicat în activităţile de legiferare, unde avem o serie de chestiuni care se regăsesc în măsurile menţionate pentru a fi puse în aplicare în baza MCV. Deci vom avea, fără îndoială, acest prilej pe care îl vom utiliza'.

Potrivit lui Tăriceanu, în România există 'o anumită tendinţă' de diminuare a încrederii în instituţiile fundamentale ale statului.

'Există o anumită tendinţă în România ca instituţiile fundamentale, democratice şi legitime ale statului şi suveranitatea Parlamentului de a legifera să fie puse sub semnul întrebării şi să se încerce o delegitimare a acestor instituţii, o diminuare a încrederii şi în schimb să trecem la o formulă inedita de democraţie, 'democraţia străzii', (...) Vorbim, după cum vedeţi, de grupuri vocale, de protestatari care nu sunt confortabili cu rezultatul alegerilor şi care au propria lor agenda politică, pe care ar vrea să o impună majorităţii.(...) În urma acestor manipulări, ce întrebări îşi pun oamenii din Occident? Ce se întâmplă acolo în România e grav, se afectează independenţa justiţiei, hai să ne preocupăm, a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, într-o scrisoare comună adresată oficialilor Comisiei Europene pe 24 ianuarie, că sunt îngrijoraţi cu privire la 'modul incorect' în care a aceasta a fost informată 'în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterii pe tema justiţiei din România'.

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel