Data publicării:
Tăriceanu, despre Orban: Mintea derapează grav. Încercare de preluare a puterii
Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac crunt la adresa lui Ludovic Orban după episodul cu plângere penală.
"Este un demers deliberat din partea liderului PNL. Care este resortul acestui demers? Este rezultatul limitelor de gândire pe care le are. Este o componentă care denotă o fază de nebunie. Când mintea îți derapează grav... sau este poate o acțiune care face parte dintr-un plan bine alcătuit. Este o încercare a preluării puterii, dar într-un mod nedemocratic", a zis Călin Popescu Tăriceanu la Antena 3.
"Președintele nu poate revoca primul ministru. Dar nimeni nu s-a gândit la scheme de tip Orban", a mai spus liderul ALDE.
De asemenea, el a citat și din Constituție, articolul 91:
"(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României".
VEZI ȘI: Firea: 'Am rămas siderată'. Ce i-a făcut Iohannis ministrului Pintea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News