Tăriceanu, mesaj important: Întărim coeziunea
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, la cea de-a VI-a Conferinţă parlamentară din Regiunea Dunării, că în contextul suprapunerii parţiale a mandatului României la Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) cu cel al Preşedinţiei Consiliului UE, ţara noastră îşi propune să creeze oportunităţi noi de revitalizare a Strategiei prin realizarea unor noi procese de cooperare între diverşi actori implicaţi în implementarea acesteia.
Mesajul preşedintelui Senatului a fost prezentat în sesiunea de deschidere a Conferinţei de liderul grupului ALDE din Senat, Daniel Zamfir. Tăriceanu a subliniat în mesaj că Senatul a fost implicat activ, încă de la început, în implementarea SUERD şi a trecut în revistă istoricul reuniunilor dedicate acestei strategii, în cadrul cărora parlamentarii dunăreni s-au angajat să o susţină politic, să implice cetăţenii în implementarea ei şi să acţioneze ca mediatori între preocupările acestora şi administraţiile care o pun în aplicare.
Preşedinţia română a SUERD a fost preluată de la fosta preşedinţie bulgară la finele lunii octombrie 2018 şi lansată în cadrul Forumului Naţional care a avut loc la Palatul Parlamentului la începutul lunii noiembrie 2018 şi se desfăşoară sub genericul "Întărim coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării".
Cea de-a VI-a Conferinţă a parlamentarilor din Regiunea Dunării, organizată de Parlamentul României, are ca obiectiv evidenţierea resurselor valoroase ale SUERD precum cultura, turismul, educaţia şi cercetarea şi oferă un cadru adecvat pentru schimbul de opinii sub forma unor dezbateri tematice, se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News