"Ceea ce pot să vă spun este câ continui să cred și să afirm că singurul loc democratic de dezbateri este Parlamentul, care are și legitimitate necesară pentru a dezbate aceste proiecte și modificările necesare la actele normative din domeniul Justiției și are și reprezentativitate.
În al doilea rând, vreau să vă spun că această consultare pe care am anunțat-o cu asociațile magistraților, cu procurorul general sau cu președintele CSM, este absolut necesară.
Trebuie să subliniez că trebuie să respectăm separația puterilor în stat, iar în virtutea acestui principiu sunt dispus să ascult punctele de vedere, dar pânâ la urmă coprul legiuitor este suveran în adoptarea legislației. Judecătorii și procurorii trebuie să pună în aplicare legea pe care legiuitorul a decis-o, ca să știm foarte bine care sunt rolurile noastre în societate", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
[citeste si]
"Legitimă este această manifestare de a ne spune punctul de vedere. Suntem într-o societate liberă. Aş prefera ca acest lucru să se petreacă cu precădere unde democraţia e reprezentată şi unde şi puterea şi opoziţia sunt....Am impresia ca nu s-au desfăşurat în cadru legal.
CSM a devenit tot mai politic. Rolul justiţiei e să se ţină departe de susţinerea politică. În discuţiile pe care le voi avea voi asculta cu atenţie...Cred că nu putem avansa în procesul de reformă decât dacă facem aceste discuţii.
Abuzul în serviciu e în discuţii peste tot în lume. A dat naştere la interpretări abuzive în foarte multe ţări, ori eu vreau să ne aliniem la standardele europene.
Ca liberal, pun mai presus de orice democraţia şi respectarea drepturilor cetăţeneşti. Nu mă interesează ca forţa bastonului să domnească în România. "
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați