„Sarcina noastră începând de astăzi este să facem legi într-atât de clare încât să nu mai poată fi abuzate vreodată de cineva. Pentru că, în ultimul deceniu şi mai bine, abuzul, înainte de a fi comis împotriva persoanelor particulare sau a oamenilor publici, a fost săvârşit împotriva legii. Procurorii s-au obişnuit să citească printre rândurile legii, să completeze sau să răstălmăcească imaginar prevederile acesteia”, a spus Tăriceanu, conform unui comunicat postat pe site-ul Senatului.
Preşedintele Senatului a adăugat că această atitudine relaxată faţă de lege şi-a însuşit-o şi destui judecători.
„Pe scurt, magistraţii s-au obişnuit să nu mai răspundă decât cel mult în faţa unor instanţe situate în afara privirii publice. În fapt, prin absolvirea de orice formă de răspundere în faţa celorlalte puteri ale statului şi a cetăţenilor, judecătorii au încetat să mai fie independenţi. Ei au devenit în realitate dependenţi faţa de voinţa procurorilor şi a serviciilor din spatele acestora, ca şi faţă de voinţa politicienilor de la vârful statului (mă refer în mod explicit la Băsescu şi Johannis) care şi-au asigurat controlul serviciilor şi, prin numire, al procurorilor”, a mai spus Tăriceanu.
Comunicatul de presă a fost postat pe site-ul Senatului, după ce Tăriceanu şi-a întrerupt, marţi, discursul din plenul Senatului, în urma unui protest al USR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”