'În primul rând este problema duratei de lucru. Cei care fac de gardă lucrează 36 de ore încontinuu şi lucrul acesta nu poate fi trecut cu vederea, este un consum fizic, intelectual, nervos extraordinar de mare. (...) Nu spun că nu trebuie făcute gărzi, pentru că asta intră în specificul profesiei, dar intervine acum o a doua componentă - nu putem să le cerem să facă gărzile acestea gratuit. Pe lângă faptul că medicii sunt prost plătiţi, (...) este o reală problemă cu cadrele medicale care au decis să plece în ţări unde sunt salariile mult mai atractive.
Aici intervine problema mai veche pe care Guvernul actual a abandonat-o - proiectul de salarizare unitar care ar fi trebuit să fie unul cât mai stimulativ, mai ales pentru profesii unde există deficit de forţă de muncă. Nu o să putem să îi ţinem cu forţa pe aceşti oameni care găsesc salarii cu mult mai mari în ţările din Europa Occidentală, dacă nu le creăm condiţii şi o perspectivă', a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.
Guvernul Boc a provocat o criză
La rândul său, preşedintele executiv al ALDE, Daniel Barbu, a afirmat că în sănătate există o criză provocată de Guvernul Boc şi care pare să fie reaprinsă de Cabinetul Cioloş, deşi Guvernul Ponta a încercat, cel puţin în privinţa medicamentelor şi a ocupării posturilor din sistem, să întoarcă lucrurile.
'S-au întâmplat sub guvernarea Boc două lucruri simultan. S-a normat volumul cadrelor medicale şi al medicilor la totalul populaţiei, s-a stabilit - pe ce criterii trebuie întrebaţi guvernanţii de atunci - că România are nevoie de 26.000 de medici. (...) Cel mai performant sistem universal şi gratuit de sănătate - serviciul naţional de sănătate britanic - are 150.000 de medici la o populaţie de trei ori mai mare ca a României. Adică, dacă ar fi să echilibrăm lucrurile, necesarul României pe standarde britanice ar fi de 50.000 de medici. Cu toate acestea, ministerul a decis că numai 26.000 ne trebuie. Numai 13.000 de posturi sunt ocupate dintre cele 26.000 posibile în sistem', a susţinut Daniel Barbu.
Potrivit acestuia, medicii nu pleacă numai pentru că sunt mai bine plătiţi în străinătate, ci pentru că au unde să se ducă, în sistemul românesc nu au locuri.
Asistăm la o criză a sistemului medical ce este provocată guvernamental începând din 2010, care e reaprinsă acum de Guvernul Cioloş şi care, probabil, vizează abandonarea sistemului public de sănătate, ce rezistă eroic mai ales datorită capacităţii profesionale şi devotamentului medicilor şi personalului medical, nu atât datorită managementului, dar acest sistem trebuie să dispară pentru a lăsa locul unui sistem integrat privat, privat ca operare, dar alimentat de Casa Naţională de Sănătate, adică din contribuţiile dumneavoastră', a adăugat Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă