Data publicării:

Tăriceanu îi face reproșuri dure lui Antonescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
tariceanu
tariceanu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu spune că președintele PNL, Crin Antonescu, a greșit când a comentat măsurile luate de guvernul său, mai ales pentru că actualul șef al Senatului era absent din actul de guvernare, dar și din partid.

Crin Antonescu a declarat, luni seara, la B1 Tv, că Tăriceanu a luat niște măsuri ”grosolane” de stânga atunci când a condus guvernul României. Tăriceanu cataloghează afirmațiile lui Antonescu drept ”nefondate” și ”regretabile”.

”Aceste remarci sunt total şi total nefondate. Ar fi interesant să vedem care sunt argumentele, poate domnul Antonescu ştie mai multe decât ştiu eu în privinţa aşa numitelor «măsuri grosolane de stânga», cu toate că în perioada respectivă dânsul era destul de absent şi în ceea ce priveşte actul de guvernare şi în ceea ce priveşte prezenţa în partid”, a declarat fostul prim-ministru, citat de Mediafax.

”PNL nu cred că are referinţe mai bune în faţa electoratului decât propria guvernare, calificată de o largă majoritate ca fiind o guvernare de succes în perioada 2004-2008. Pot să stau să mă gândesc care ar fi acele măsuri grosolane de stânga, pe lângă cota unică de impozitare, poate reducerea CAS sau poate fi considerată măsură de stânga privatizarea BCR sau a întreprinderii de automobile de la Craiova sau poate fi considerată măsură de stânga introducerea pensiilor private sau poate fi considerată ca altă măsură de stânga, de ce nu, legea privind retrocedarea proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă”, a adăugat fostul președinte al PNL.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că PNL s-a consolidat ca o forță politică de dreapta când a fost la guvernare, dovadă și rezultatul bun la alegerile din 2008. El a continuat prin a aminti că nu a dorit majorarea salariilor înainte de alegerile parlamentare din 2008, lucru care a contat în scorul electoral al PNL de circa 6-8%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel