Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu, după decizia ICCJ în procesul lui Klaus Iohannis cu ANI: Există un pericol...
Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului și lider al PLR, consideră că este "important' că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să judece recursul ANI în dosarul lui Klaus Iohannis, însă, acum, "teoretic, există un pericol".
„S-a admis recursul ANI, e un lucru important, Înalta Curte a decis în această privință, nu pot să fac altă apreciere decât să subliniez că, în acest fel, se apropie deznodământul, altfel mai dura puţin şi probabil am fi asistat la încheierea mandatului domnului Iohannis fără ca justiţia să tranşeze această problemă", a declarat, Călin Popescu Tăriceanu, aflat marți la Palatul Parlamentului.
KLAUS IOHANNIS - INCOMPATIBILITATE. ICCJ a admis în principiu recursul ANI. Primul termen pe 14 IANUARIE
Potrivit președintelui Senatului, "Acum există un pericol, teoretic, pe lângă faptul că a fost admis recursul... va trebui să hotărască justiţia. Ar fi fost evident, necesar şi oportun, și mie mi se pare că justiţia aici a fost oarbă, ea trebuie să fie oarbă şi surdă în anumite situaţii, dar ar fi trebuit să ţină cont că există nişte scadenţe electorale care, neluate în seamă, pot duce la complicaţii enorme, în cazul în care justiţia va hotărî să admită pe fond recursul şi să îl declare pe domnul Iohannis incompatibil", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu, în opinia căruia, într-o asemenea situație, evident că vor urma alegeri anticipate.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis marți în principiu recursul ANI în procesul în care președintele ales al României, Klaus Iohannis, este acuzat de incompatibilitate, primul termen al procesului find stabilit pentru 14 ianuarie 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News