Data actualizării:
Data publicării:

Tăriceanu, despre cazul Dan Șova: Senatul nu e fabrică de trimis la eșafod

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat, referitor la cererea de arestare preventivă emisă pe numele lui Dan Șova, că Senatul trebuie să analizeze bine cazul senatorului PSD, pentru că Parlamentul nu este "fabrică de trimis la eșafod"

Alegeri prezidentiale 2024

Cererea procurorilor DNA cu privire la Dan Șova a ajuns vineri în Parlament. În ședința Biroului Permanent de luni, solicitarea va fi trimisă la comisia juridică.

"Comisia trebuie să analizeze cazul şi să-i dea posibilitatea şi senatorului Dan Şova să-şi consulte dosarul şi documentele din acesta. Nu ştiu să vă spun cât timp are comisia juridică, dar din punctul meu de vedere, având în vedere că se cere arestarea unei persoane, este o chestiune extrem de serioasă care trebuie tratată la modul cel mai corect, nu cu superficialitate pentru că nu ne jucăm cu libertatea oamenilor.

Este cea mai gravă măsură care se poate lua de restrângere a libertăţii. Oamenii sunt născuţi liberi şi trebuie să trăiască liberi. Pedeapsa cu închisoarea se poate aplica dacă cineva e vinovat. Comisia juridică trebuie să nu se pripească pentru că nu ne jucăm cu libertatea oamenilor. Aici nu este fabrică de trimis la eşafod, ca să fie bine înţeleasă chestiunea", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, înainte de Biroul Permanent.

El a refuzat să precizeze cum va vota în cazul lui Dan Șova.

Călin Popescu Tăriceanu a salutat decizia lui Darius Vâlcov de a demisiona din funcția de ministru de Finanțe.

Victor Ponta: Povestea că eu cu Şova am făcut ceva la Turceni - Rovinari este falsă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel