Tăriceanu, alegeri: Un handicap pentru ALDE. Avantaj nemeritat pentru partidele mari
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în condiţiile în care alegerile locale într-un singur tur reprezintă un handicap pentru Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, fiind avantajate nemeritat partidele mari.
"Noi susţinem că alegerea trebuie să se facă în două tururi. Când o să discutăm, dacă o să intre în discuţie Legea de organizare a alegerilor locale, mai avem timp, puţin, dar mai avem timp. Sigur că chestiunea asta pentru noi e un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat", a afirmat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.
Referitor la acest subiect, preşedintele Organizaţiei judeţene ALDE Constanţa, senatorul Ion Popa, a susţinut că Dacian Cioloş, în mandatul său de premier, putea să modifice Legea alegerilor locale şi primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, dar nu a vrut să facă asta.
"Chestiunea aceasta putea să o rezolve cel care se bate cel mai tare cu pumnul în piept acum de alegerea primarilor în două tururi, şi anume domnul Cioloş. Când era prim-ministru putea să dea ordonanţă de urgenţă pentru a modifica Legea alegerilor locale şi primarii puteau fi aleşi în două tururi, dar nu a vrut. Şi vă spun în cunoştinţă de cauză că nu a vrut să facă lucrul ăsta", a afirmat Ion Popa.
Vezi și: Referendum Justiție, 26 mai. Tăriceanu: Da, e OK! Recomandarea Comisiei Europene
Dieta cu gheață. Lucian Bute, minus 4 kilograme în 6 zile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News