Tăriceanu: OUG 114/2018 şi vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom - pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a coaliţiei
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat că o nouă şedinţă a coaliţiei va avea loc în această săptămână, printre temele ce urmează a fi abordate aflându-se modificarea OUG 114/2018 şi vânzarea de către statul român a unui pachet de 8% din acţiunile Petrom.
'OUG 114/2018, dar nu numai (n.r. - pe ordinea de zi a şedinţei). Suntem în situaţia de a discuta, au câştigat în instanţă salariaţii Petrom o acţiune în baza căreia au dreptul să cumpere acţiuni Petrom. Acest lucru este, într-adevăr, prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8%. E o problemă puţin complicată pentru că trebuie să vedem cui vindem: celor care erau acţionari la data privatizării, mie aşa mi s-ar părea normal, sau numai celor de astăzi. Instanţa de judecată nu a precizat acest lucru, după cum trebuie să ţinem cont că pot să cumpere numai cei care îşi exprimă această opţiune. Şi aceasta este o chestiune tehnică, care ţine numai de Guvern, dar am pus-o pe ordinea de zi ca o problemă care trebuie rezolvată, şi probabil că avem şi altele', a afirmat luni Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News