Data publicării:
Târgul Național pentru Artizanat si Meșteșuguri, la Romexpo. Obiective și program
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat organizează în perioada 8 - 10 decembrie 2017, la Centrul Expozițional ROMEXPO București, Pavilion B1, Târgul Național pentru Artizanat si Meșteșuguri 2017. Meșterii populari se pot înscrie până vineri inclusiv pentru participarea la acest târg.
Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2017 face parte din programul multianual de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, parte integrantă a Săptămânii Europene a IMM-urilor 2017, o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa și de informare a antreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel european, național și local.
Obiectivul general al acestei scheme de minimis îl constituie:
• stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România,
• consolidarea comunității micilor meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în localitățile rurale și urbane,
• protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor,
• relansarea serviciilor și a produselor realizate de meșteșugari și artizani, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat și promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul 2017 este de 890.000 lei.
Participarea meșterilor și artizanilor la târg este gratuită, prin schema de minimis, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat asigurând:
• cheltuielile de transport pentru reprezentanții beneficiarilor și pentru produsele acestora, în valoare de cel mult 2000 lei pentru târg,
• cheltuielile de cazare pe perioada desfășurării evenimentului, în cuantum de maximum 1600 lei/beneficiar pentru patru nopți de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană,
• chiria spațiului de expunere.
În cadrul târgului, beneficiarii își vor putea expune și vinde produsele și, totodată, vor avea ocazia să organizeze, la standurile proprii, ateliere de lucru pentru vizitatorii interesați.
În cadrul atelierelor de lucru, artizanii și meșteșugarii pot demonstra cum obțin produse precum: ii, covoare, ouă încondeiate, produse de olărit, icoane, ceramică tradițională și decorativă, produse brodate, bijuterii, păpusi folclorice, articole din sticlă sau lemn, mic mobilier artizanal.
Intrarea vizitatorilor este liberă.
Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2017 își va ține porțile deschise pentru vizitatori, astfel:
vineri, 8 decembrie - orele 12:00-19:00
sâmbătă, 9 decembrie - orele 10:00-19:00
duminică, 10 decembrie - orele 10:00–18:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News