Data publicării:
Târgul din Săptămâna Patimilor, încheiat prost
Primăria Capitalei a anunțat că evenimentul 'Tradiții și Flori de Sărbători', organizat prin creart și ARCUB, s-a încheiat luni, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Concertele și toate activitățile au fost anulate.
Programat să se încheie luni seară, la ora 22:00, organizatorii au anunțat că din cauza vremii neprietenoase, activitățile nu s-au putut desfășura în condiții normale, motiv pentru care porțile târgului s-au închis cu o zi mai devreme.
Astfel, concertele programate pentru seara zilei de 17 aprilie, respectiv Lidia Buble, Vunk, Holograf și Carla's Dreams nu au mai avut loc, din motive independente de organizatori.
'Tradiții și Flori de Sărbători', cel mai mare eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală a fost organizat de Primăria Capitalei prin creart — Centrul de Creație, Artă și Tradiție și ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București.
Evenimentul și-a propus să valorifice arta tradițională și să readucă în atenția publicului valori autentice românești, oferind vizitatorilor ocazia de a se bucura de tradițiile românești pe care Municipalitatea dorește să le mențină vii, aducându-le și promovându-le în inima Capitalei.
[citeste si]
Cea de-a opta ediție a evenimentului s-a desfășurat în perioada 7 — 17 aprilie 2017, iar în cele zece zile de eveniment, peste 10.000 de oameni au vizitat târgul, au tranzitat zona și au participat la activitățile din Piața Constituției: târg de Paște, zonă gastronomică, ateliere de creație pentru copii, trenuleț și carusel, expoziție de iepuri și miei, spectacole și concerte ale unora dintre cei mai apreciați artiști din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News