Târg de oferte educaționale al Municipalității, în Parcul Tineretului
Târgul anual de ofertă educațională din București al Municipalității și-a deschis, marți, porțile, în parcul Tineretului (intrarea Gheorghe Șincai).
Târgul are loc în perioada 15-18 mai și este deschis, în primele 3 zile, de la 10:00 la 18:00, iar în ultima zi - în intervalul 10:00-16:00.
Aflat la a 19-a ediție, evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, ținând cont de succesul obținut în orgnaizarea lui ultimii 18 ani. Anul trecut, la târg au participat aproximativ 16.000 de vizitatori, iar numărul lor crescut de la an la an.
Târgul Oferta Educațională este o manifestare de tradiție și impact în peisajul şcolar bucureştean, dedicată elevilor care se înscriu la liceu în anul scolar 2018 - 2019. Evenimentul implică participarea activă a tuturor unităților de învățămant liceal de stat și particular, iar școlile generale implicând cât mai mulți elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, spre informarea și îndrumarea acestora către ariile de interes.
Elevii si profesorii au ocazia să-și expună, în acest cadru, cele mai importante realizări ale liceului din care fac parte, într-un mod original și atractiv pentru vizitatori.
La fel ca și la edițiile precedente, ne propunem ca activitatea de anul acesta să reunească 112 expozanţi - unități de învățământ liceal de stat si private. Considerăm că ofertele educaţionale ale unităților de învățământ sunt de mare atractivitate şi utilitate pentru elevi şi părinţi și vin în sprijinul informării şi orientării şcolare ale acestora.
O noutate în acest an, ce are ca program pilot ediția din anul precedent, o reprezintă ocazia oferită universităților din municipiul București de a-și expune oferta educațională. Scopul componenti universitare a târgului este de a îndruma liceenii să se orienteze spre un viitor prosper, să-și descopere sau confirme abilitățile și să îi ajute să ia o hotărâre asupra drumului pe care urmează să îl parcurgă la terminarea liceului.
Componenta experiențială practică inclusă în cadrul Târgului de ofertă educațională din acest an este o altă premieră a prezentei ediții. Astfel, le vom propune elevilor bucureșteni și un dialog liber cu profesioniști din diferite domenii (medical, juridic, administrație publică, servicii publice ș.a.), care să completeze ofertele tradiționale de educație ale liceelor și universităților din București. Ne dorim, astfel, să susţinem dezvoltarea de trasee și oportunităţi de învăţare flexibile, care au în vedere cerinţele de pe piaţa muncii, rate crescute de tranziţie între nivelele de educaţie, ocupabilitatea crescută şi o intermediere eficientă între produsele educaţiei şi cerinţele pieţei muncii.
Orientarea în carieră presupune mai multe etape dintre care amintim: autocunoașterea – identificarea și înțelegerea caracteristicilor personale relevante pentru orientarea în carieră; explorarea lumii ocupațiilor – acumularea de informații referitoare la ocupații; explorarea alternativelor de carieră – luarea deciziilor cu privire la carieră (identificarea, explorarea și evaluarea alternativelor); planificarea carierei – implementarea deciziilor (stabilirea scopului și obiectivelor de carieră pe termen scurt și mediu).
PROGRAM "TARGUL OFERTA EDUCATIONALA"
Program zona expozitionala:
Luni (14.05.2018) – amenajarea stadurilor de catre unitatile de invatamant si universitati
Marti (15.05.2018) – ora 10:00 – deschidere targ
Marti – Joi (15.05 – 17.05.2018) – 10:00 – 18:00 – program vizitare targ
Vineri (18.05.2018) – 10:00 – 16:00 – program vizitare targ
Program zona conferinte:
Marti (15.05.2018) – 11:00 – 12:00 – intalnire Consiliul General al Elevilor
Marti – Joi (15.05 – 17.05.2018) – 12:00 – 13:30 – intalniri „Orizont in cariera"
Marti – Miercuri (15.05 – 16.05.2018) – 14:30 – 15:30 – demonstratii ECDL
Joi (17.05.2018) – 15:00 – 16:00 – demonstratii ECDL
Joi ( 17.05.2018) – 16:00 – 17:00 – intalnirea grupurilor de lucru PROEDUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News