Data publicării:

Târg de Crăciun, București: Primăria Capitalei, evenimente de amploare

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Târgul de Crăciun din Bucureşti se deschide vineri în Piaţa Constituţiei şi va putea fi vizitat până pe 27 decembrie, informează Primăria Capitalei într-un comunicat transmis. 


Bradul de Crăciun de la târg va avea 30 de metri înălţime şi va fi decorat cu mii de beculeţe. Decorul târgului va fi completat cu povestea Naşterii Domnului. 

Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10,00 - 22,00, iar vizitatorii vor avea de ales între o zonă gastronomică variată cu produse specific româneşti, un târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale, cu peste 100 de căsuţe, spectacole de muzică şi dans din folclorul românesc, concerte, precum şi activităţi interactive pentru întreaga familie - un patinoar în aer liber, carusel, ateliere creative şi Casa lui Moş Crăciun. 

Arta populară românească poate fi descoperită la târg prin intermediul demonstraţiilor susţinute de meşteşugari şi artişti plastici, care vor împărtăşi din secretele prelucrării sticlei, lemnului sau realizării decoraţiunilor personalizate de Crăciun. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor fi întâmpinaţi zilnic cu o varietate de produse: de la ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, ii, costume populare, produse naturale de îngrijire, până la produse şi preparate realizate după reţete tradiţionale româneşti - prăjituri de casă, cozonaci, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi, murături, vin fiert, zacuscă, brânzeturi. 

Casa lui Moş Crăciun poate fi vizitată începând cu 1 decembrie până în seara de Ajun, între orele 11,00 - 13,00 şi 17,00 - 22,00, când copiii îi vor putea întâlni pe spiriduşii moşului - Pacheţică, Prăjiturică, Spiriduşul Poştaş, Meşterul de jucării şi Povestitorul - care îl ajută pe acesta să descopere dorinţele copiilor. Moş Crăciun va sosi la târg pe 16 decembrie şi îi va aştepta pe copii în căsuţa sa între orele 11,00 - 13,00 şi 17,00 - 22,00, până pe 24 decembrie, scrie Agerpres.

Scena de la Târgul de Crăciun va găzdui numeroase spectacole de muzică şi dans. 

Ediţia din acest an va reuni peste 1.000 de artişti, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, cântăreţi folk, până la trupe rock şi pop, între care Loredana, Smiley, Andra, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Phoenix, Iris, Viţa de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Orchestra Naţională "Valahia", Corul de Copii Radio, Orchestra "Mundi Colour". 

În cadrul evenimentului va fi organizată şi campania umanitară "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!". Campania este organizată anual cu scopul de a încuraja vizitatorii să doneze cărţi şi jucării, făcând apel la solidaritate şi implicare socială. Punctul de donare se află la intrarea în Casa lui Moş Crăciun. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel