Data publicării:

Țara care nu mai are grădini zoologice. Aproape 300 de animale au fost transferate în centre de stabilitate

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @rawpixel.com
FOTO: Freepik @rawpixel.com

Aproape 300 de animale au fost transferate pentru a se putea închide ultimele două grădini zoologice de stat, în urma adoptării unei legi care prevede protecția florei și faunei.

Alegeri prezidentiale 2024

Ultimele două grădini zoologice din Costa Rica au fost închise sâmbătă, după ce polițiști, medici veterinari și funcționari ai Ministerului Mediului din Costa Rica au transferat aproape 300 de animale în centre de reabilitare, informează AFP. Închiderea ultimelor două grădin zoologice ale statului a veit la 11 ani de la adoptarea unei legi care prevede protecția florei și faunei, scrie Agerpres.

Astfel, un jaguar, crocodili, maimuțe-păianjen și un leneș, printre alte specii, au fost preluați pe rând de către administratorii fostei grădini zoologice Simon Bolivar din centrul orașului San José și plasați în cuști portabile.

Apoi, animalele au fost urcate în camioane și escortate de Poliție până la Centrul de reabilitare a faunei, cunoscut și sub numele de Zoo Ave, situat la periferia capitalei costaricane.

”Suntem pe cale să devenim o țară fără grădini zoologice publice, cu o viziune orientată spre sanctuare și centre de salvare”, a declarat ministrul Mediului din Costa Rica, Franz Tattenbach, în fața jurnaliștilor prezenți la grădina zoologică Simon Bolivar în timpul operațiunilor de transfer.

Legea nu vizează grădinile zoologice private

Totuși, cel puțin 18 grădini zoologice private există în această țară și ele nu sunt vizate de acea lege.

Jose Pablo Vazquez, de la departamentul de Conservare din Ministerul Mediului din Costa Rica, a precizat că echipe de biologi și medici veterinari examinează fiecare animal transferat.

Grădina zoologică Simon Bolivar și Centrul de Conservare din Santa Ana, situat în apropiere de San Jose și închis la rândul său, aparțin statului costarican, dar sunt administrate de Fundația FundaZoo.

Cele două grădini zoologice ar fi trebuit să fie închise încă din 2014, după adoptarea legii în 2013, dar mai multe apeluri în instanță depuse de FundaZoo pentru apărarea concesiunii sale au întârziat închiderea lor timp de un deceniu. Decizia a fost pusă în aplicare în cele din urmă vineri după expirarea contractului, pe care Guvernul costarican a refuzat să îl reînnoiască.

”Grădinile zoologice administrate de stat în Costa Rica nu au niciun sens. Ele îi costă pe costaricani 1 miliard de coloni (aproape 2 milioane de dolari) pentru fiecare contract pe zece ani”, a declarat Juan Carlos Peralta, directorul unui ONG local - Asociația pentru bunăstarea și protecția animalelor.

Juan Carlos Peralta s-a declarat de acord cu decizia autorităților costaricane de a transforma locul pe care se află fosta grădină zoologică Simon Bolivar într-un spațiu verde de tipul unei grădini botanice, în centrul capitalei acestei țări.

Citește și: O nouă rezervație pentru urșii ținuți ilegal în captivitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel