Țapardel, către liderii europeni: ”Vă aflați într-o gravă eroare”
Autor: Mircea F. Cristian | Publicat pe: 15 ian 2019, 19:42
WhatsApp
Claudia Țapardel sancționează ferm derapajele liderilor europeni în contextul dezbaterii privind "Prezentarea Programului de activități al Președinției Române la nivelul Consiliului Uniunii Europene".

În cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European de la Strasbourg privind "Prezentarea Programului de activități al Președinției Române la nivelul Consiliului Uniunii Europene", eurodeputatul social-democrat Claudia Țapardel a avut o intervenție prin care a salutat importanța majoră a acestui eveniment pentru țara noastră, dar și pentru Uniunea Europeană, dar în care a și sancționat ferm derapajele unor lideri europeni, bazate pe manipulări grosolane cu privire la România și activitatea Guvernului său.

Regăsiți mai jos textul integral al intervenției susținute de eurodeputatul PSD Claudia Țapardel în plenul Parlamentului European:

"Dragi colegi,

Preluarea Președinției de către țara mea, reprezintă un eveniment major prin care România va dovedi întregii Uniuni Europene valoarea și capacitatea sa administrativă, precum și rolul important pe care îl va juca în gestionarea afacerilor europene și în definirea viitorului construcției europene.

G Ad:

Trebuie să înțelegeți că România deține o poziție strategică și are forța de a deveni un liant și un factor de echilibru care să armonizeze interesele divergente, care de multe ori, au despărțit Vestul de Estul Europei.

România este o țară profund europeană și cred că este mai important ca niciodată ca în această perioadă plină de provocări pentru Uniunea Europeană să dăm dovadă de unitate și solidaritate pentru binele celor 500 de milioane de cetățeni europeni.

Regret să vă spun domnule Verhofstadt, doamnă Keller, și altora care au luat cuvântul în acest sens, că afirmațiile dumneavoastră sunt incorecte și că vă aflați într-o gravă eroare, fiind victimele unor manipulări grosolane.

Sunt regretabile atacurile pe care le faceți la adresa României și a Guvernului său și cred că acestea se înscriu în logica viitoarei campanii electorale pentru alegerile europarlamentare.

România este un stat de drept, iar Guvernul Român susține drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, în timp ce Președintele României, "prietenul popularilor europeni", ignoră cu bună știință Constituția și deciziile Curții Constituționale.

În final, dacă ne dorim o Europă corectă și egală pentru toți membrii săi, sper că anul 2019 va fi anul unei Uniuni fără MCV pentru România și Bulgaria și cu un spațiu Schengen consolidat, prin integrarea deplină a României și Bulgariei."

Citește și: Viorica Dăncilă, discurs în plenul Parlamentului European: "Vă rog să nu plecați cu o idee preconcepută"

Dacă timpul mi-ar fi permis, aș fi vrut să mai adaug următoarele idei la discursul meu.

În spiritul solidarității și al unității va acționa România pe perioada Președinției și acestea trebuie să fie cuvintele cheie ale tuturor liderilor europeni, care trebuie să înțeleagă că trebuie să renunțăm la dublul limbaj și dubla măsură în relațiile dintre instituțiile europene și statele membre.

Trebuie să luptăm pentru o Europă a coeziunii și a solidarității, pentru a asigura un viitor comun prosper al Uniunii Europene si al cetățenilor săi.

Totodată, trebuie sa depunem mai multe eforturi pentru reducerea decalajelor dintre statele membre prin folosirea eficientă a fondurilor de coeziune și a tuturor instrumentelor de finanțare europene, fără condiționalități și restricții suplimentare.

Este esențial ca în acest moment important pentru destinul european, înaintea ieșirii Marii Britanii din Uniunea European și a alegerilor europene din luna mai, să dovedim încredere, forţă şi înţelepciune."

Citește și: Tăiere alocații. Țapardel solicită sancționarea legii austriece VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro