Țânțăreanu, cercetat de procurorii DNA
Afaceristul Cristian Țânțăreanu este audiat de procurorii DNA, suspectat că ar fi mituit autoritățile statului, transmite Realitatea Tv.
Presupusa mită a omului de afaceri ar fi apărut în conflictul pe care Țânțăreanu îl are cu vecinul său. El însuși a declarat că procurorii anticorupție l-au chemat cu ”valijoara” la DNA pentru a fi reținut 24 de ore.
Țânțăreanu poartă o dispută cu vecinul său din cauza unui dig ce desparte de proprietatea sa din Corbeanca de cea a vecinului.După încă un conflict care a avut loc vineri, digul a fost dărâmat. Țânțăreanu susține că demolarea digului nu s-a făcut dintr-o intervenție a sa.
”M--am trezit cu ăia pe acolo. Nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine. Cred că astăzi, fiind zi sfântă, Izvorul Tămăduirii, s-au gândit să meargă izvoarele”, a declarat omul de afaceri.
Administratorul proprietății care se învecinează cu Țânțăreanu spune că nu va ceda în fața afaceristului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News