Data publicării:

Tanczos Barna consideră că folosirea cianurilor în exploatarea aurului nu mai poate fi folosită nicăieri în Europa: "E caz închis"

Autor: Dan Carp
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, spune că odată cu închiderea dosarului "Roșia Montană" nicăieri în Europa nu mai poate fi folosită tehnologia pe bază de cianuri pentru extragerea aurului. 

"Putem să considerăm cazul Roşia Montană şi exploatarea aurului în România bazată pe tehnologia cu cianuri caz închis. În România şi în Europa cred că astăzi nu se mai poate deschide nicio exploataţie minieră pe această tehnologie. Legislaţia Uniunii Europene şi legislaţia României sunt atât de complexe, sunt atât de greu de respectat în cazul acesta, încât consider că această temă, din punctul de vedere al exploatării aurului, pe baza tehnologiei de cianuri, este un subiect închis," a spus Barna. 

Tanczos Barna: De ce nu s-a așteptat o decizie? 

Acesta spune că nu înțelege de ce politicienii din România s-au grăbit să se pronunțe cu câteva zile înainte de o decizie a Curții de Arbitraj de la Washington în condițiile în care timp de mai mulți ani politicienii cu acces la informații nu au comentat nimic, fiind un subiect foarte sensibil. Barna menționează de asemenea că pare o răsturnare spectaculoasă de situație doar pentru simplul motiv că ministrul de Finanțe a vorbit de mai multe ori despre iminenta pierdere a procesului de către țara noastră, care s-ar fi soldat cu daune de câteva miliarde de dolari.

"Nu înţeleg de ce, în ultimele zile, au fost lansate supoziţii cu privire la rezultatul acestui proces de către ministrul de Finanţe. Este absolut de neînţeles de ce nu a putut să se abţină ministrul de la comentarii, în condiţiile în care, ani de zile, Guvernul României şi ministerele de resort n-au făcut nicio declaraţie despre acest proces. Putea să aştepte, încă câteva zile, rezultatul final şi după aceea să facem declaraţii. În cazul acesta, tot Guvernul ar fi scăpat de aceste comentarii cu privire la evoluţia pe bursă a companiei care a pierdut acum procesul

A devenit surprinzător (verdictul - n.r.) din cauza declaraţiilor domnului Boloş. Dacă nu ar fi sugerat o lună de zile că procesul este ca şi pierdut, astăzi toată lumea ar fi vorbit despre o victorie spectaculoasă a României", a conchis Tanczos Barna. 

Reamintim că România a câștigat procesul intentat de compania Gabriel Resources la Curtea de Arbitraj Comercial de la Washington. Compania canadiană cerea despăgubiri de până la șapte miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel