Data publicării:

Tănăsescu (Arhiepiscopia Tomisului): Pagubele materiale după incendiu sunt însemnate. Palatul Arhiepiscopal, nefuncţional

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Preot Tănăsescu / Foto Facebook
Preot Tănăsescu / Foto Facebook

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a spus că sunt însemnate pagubele materiale rezultate în urma incendiului din noaptea de sâmbătă spre duminică.

După incendiu, Palatul Arhiepiscopal nu mai este funcţional. „Evaluăm ce s-a întâmplat, vedem ce e de făcut pe viitor, ne este grijă şi de viaţa credincioşilor şi de bunurile administrative. Palatul Arhiepiscopal trebuie repus în funcţiune, la ora aceasta el nu este funcţional pentru că a ars podul, acolo nu era o mansardă. (...) A ars practic podul Palatului Arhiepiscopal, construit în 1923 (...). Confirmăm şi noi ceea ce pompierii au spus, şi anume sursa incendiului a fost o lumânare sau o candelă uitată undeva într-o chilie. Suntem într-un proces de evaluare şi mâine ne vom întâlni cu asigurătorul. Nu avem încă trasă linie la pagube, dar ele sunt însemnate din punct de vedere material şi ne bucurăm că nu am avut pagube umane, în sensul că nu am avut victime. (...) Nu erau practic chilii, erau nişte spaţii pe care noi le amenajaserăm acolo pentru diverse nevoi, ca nişte spaţii tehnice, şi stăteau şi călugări care se mai rugau. (...) Incendiul a rămas numai la nivelul podului, dar chiliile de jos sunt afectate de apa folosită la stingerea incendiului”, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

Potrivit acestuia, au fost audiaţi de anchetatori călugării care s-au autoevacuat după izbucnirea incendiului, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, nefiind audiat pentru că „el nu are legătură cu acest incendiu, nelocuind acolo”.

Eugen Tănăsescu a mai spus că nu au fost afectate bunuri de patrimoniu precum cărţi, icoane. „Sediile administrative sunt la parter şi la etajul unu, (...) nu avem afectat niciun bun de patrimoniu, în afară de însăşi clădirea (...). Cărţi, icoane de patrimoniu nu avem afectate”, a declarat Eugen Tănăsescu.

Sunt căutate soluţii pentru continuarea activităţii care se desfăşura la Palatul Arhiepiscopal

„Discuţia este în desfăşurare, să vedem ce soluţii găsim. Probabil o parte din activitate va funcţiona la domiciliu, cum a fost în pandemie, o parte din birouri probabil vor fi mutate. Clădirea este nefuncţională, deci deocamdată aici nu se pune problema să funcţioneze ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, notează Agerpres. Referitor la călugării care nu mai au unde locui şi nici nu mai au bunuri personale după ce le-au fost distruse chiliile în urma incendiului, Tănăsescu a spus că aceştia au fost relocaţi prin diverse locuri. „Au fost relocaţi prin diverse locuri, pe unde s-a putut. Nişte credincioşi din spatele Catedralei au luat vreo două măicuţe acasă, mai avem nişte spaţii în oraş, încercăm să îi relocăm pe unde se poate. În primul rând, marea problemă cu aceşti călugări este că nu au unde sta, iar în al doilea rând, nu mai au niciun bun personal pentru că au fost afectaţi de incendiul respectiv şi trebuie să îi ajutăm cumva”, a declarat preotul Eugen Tănăsescu. 

Amintim că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un puternic incendiu a cuprins podul clădirii Arhiepiscopiei Tomisului, ce a fost distrus pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel