Tânărul ciclist elvețian Gino Mader a murit după ce a căzut într-o prăpastie în timpul unei curse
Ciclistul elvețian Gino Mader a decedat la vârsta de 26 de ani după ce a suferit un accident pe etapa a cincea a Turului Elveției.
Ciclistul echipei Bahrain Victorious a fost implicat într-un accident la viteză mare cu americanul Magnus Sheffield, 21 de ani, joi, pe coborârea Pasului Albula și a căzut într-o prăpastie. A fost resuscitat la fața locului înainte de a fi transportat cu elicopterul la spitalul din Chur, dar a murit vineri dimineața, potrivit BBC.
Bahrain Victorious a spus că Mader era “unul dintre starurile echipei noastre”. Etapa de vineri a fost anulată, dar plutonul a parcurs ultimii 20 de km ai traseului în onoarea lui Mader.
Cicliștii, solidari cu mama lui Mader
Mama sa Heidi a primit condoleanțe de la mai mulți cicliști, care purtau însemne negre, mulți dintre ei consolându-se unii pe alții înainte, în timpul și după cursă. “Gino era un sportiv extraordinar, un exemplu de determinare, un membru valoros al echipei noastre și al întregii comunități cicliste”, a spus echipa lui Mader.
Directorul general al echipei, Milan Erzen, a spus: "Nu era doar un ciclist extrem de talentat, ci și o persoană minunată în afara muncii”.
Ultimul deces similar în ciclism a avut loc în 2011
“Bahrain Victorious va concura în onoarea lui, păstrându-i memoria pe fiecare drum pe care îl vom parcurge. Suntem hotărâți să arătăm spiritul și pasiunea pe care Gino le-a manifestat și el va rămâne întotdeauna o parte integrantă a echipei noastre.”
Ultimul deces de profil înalt în circumstanțe similare la nivelul World Tour a fost în 2011, când belgianul Wouter Weylandt s-a accidentat la Turul Italiei după ce a coborât cu mare viteză și a murit curând după aceea din cauza rănilor la cap.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News