O tânăra cu dizabilități, în vârstă de 33 de ani, din centrul de la Zătreni, Vâlcea, ar fi fost ținută jumătate de an cu piciorul rupt, transmite Realitatea Plus. Cazul a fost descoperit de reprezentanții unui ONG. Persoana care a sesizat organizația non guvernamentală spune că tânăra de 33 de ani avea răni care indicau o agresiune, dar la spital ar fi fost dusă după mai multe zile. Femeia ar fi fost rănită de un alt bolnav, iar angajații ar fi încercat să ascundă incidentul, deși ar fi știut că aceasta are piciorul rupt.
„A lovit-o un bolnav, a mai stat câteva zile în centru, ca să treacă semnele, după care a fost raportat incidentul și dusă la ortopedie. După darea atelei jos, a atelei ghipsate, piciorul pur și simplu nu era prins unde a fost fractura. Nu a mai fost dusă nicăieri. Avea în special noaptea, când era liniște, se auzea un scâncet. Nu am văzut să i se dea calmante.”, a spus femeia care lucrează la în centrul Zătreni pentru Pro Tv.
„Pe lângă gemetele de durere pe care le scotea această tânără, era foarte, foarte slabă. Avea piciorul drept îndoit spre interior, mult mai scurt decât femurul stâng și umflat.”, a declarat Georgiana Pașcu, coordonator de programe la Centrul de Resurse Juridice.
Ce spun reprezentanții DGASPC Vâlcea
Conducerea Direcției de Asistență Sociala și Protecția Copilului Vâlcea are o alta versiune despre cele întâmplate. Aceștia susțin că tânăra a fost dusă la medic la timp și că atela ghipsată i-a fost îndepărtată în spital.
„În prezent, beneficiara este internată la Spitalul Județean. I se fac investigații, are o stare stabilă, nu este într-o stare deplorabilă. Nu s-a intervenit chirurgical, nici nu se va interveni chirurgical. Mie angajații nu mi-au spus că prezenta simptome, că gemea. Legat de greutate, ea din 2012 are aceleași 20 de kg.”, a spus Jana Diaconu, director adjunct al DGASPC Vâlcea.
Reprezentanții ONG-ului susțin că tânăra nu a primit îngrijirile medicale necesare, așa că au făcut o plângere în numele bolnavei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești. Procurorii au deschis acum un dosar penal pentru abuz în serviciu, supunerea la rele tratamente și omisiunea sesizării. Tânăra provine din sistemul de protecție a copilului. Ea a fost abandonată la naștere și are dizabilități intelectuale și fizice. Potrivit Realitatea Plus, aceasta ar fi fost dusă de urgență la spital, după ce cazul a fost făcut public. Ea ar fi fost operată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”