Talibanii l-au ucis pe creierul atentatului din 2021, de la aeroportul din Kabul
În 2021, lângă aeroportul din Kabul, a avut loc un atentat sinucigaş cu bombă, în urma căruia au murit 173 de persoane, dintre care 13 soldaţi americani. La doi ani distanţă, cel care a pus la cale acest atentat a fost ucis de talibani.
Jihadistul, a cărui identitate nu a fost precizată, nici circumstanţele sau data morţii sale, a fost unul dintre liderii grupării Stat Islamic-Khorasan (SI-K) "direct implicat în pregătirea unor operaţiuni precum cele de la Abbey Gate", a indicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, într-un comunicat, conform Agerpres.
"Această operaţiune, emblematică pentru Afghanistan"
El s-a referit la atentatul comis la 26 august 2021 lângă Abbey Gate, unul dintre cele trei puncte de acces către aeroportul din Kabul în momentul retragerii trupelor americane din Afganistan care a suscitat numeroase critici.
"A fost ucis în cursul unei operaţiuni a talibanilor", a precizat purtătorul de cuvânt. "Le-am spus clar talibanilor că este responsabilitatea lor să nu permită teroriştilor, indiferent dacă aparţin Al-Qaida sau SI-K, să-şi găsească refugiu" în Afganistan.
"Ţin să subliniez că această evoluţie ilustrează presiunea antiteroristă continuă în faţa SI-K în Afganistan şi în alte părţi", a declarat un oficial al administraţiei Biden pentru Washington Post.
"Vedem această operaţiune ca fiind emblematică pentru un Afganistan care a devenit un mediu dificil pentru teroriştii precum SI-K care doresc să atace americani", a adăugat el.
Administraţia Biden a început să telefoneze luni rudelor soldaţilor americani ucişi în acest atentat pentru a le anunţa vestea, potrivit New York Times, care precizează că serviciile americane de spionaj au aflat această informaţie la începutul lui aprilie.
Imaginile evacuării haotice a americanilor şi afganilor pe aeroportul din Kabul la sfârşitul verii lui 2021 au şocat Statele Unite şi au făcut înconjurul lumii.
În 2021, americanii s-au retras din Afghanistan
Pe 30 august 2021, cu un minut înainte de miezul nopţii, ultimul soldat american a zburat de pe aeroportul capitalei afgane cu 24 de ore înainte de termenul stabilit de preşedintele american pentru retragerea trupelor din ţară.
Talibanii preluaseră deja controlul asupra ţării.
Această retragere a pus capăt celei mai lungi intervenţii militare a Statelor Unite, începută ca reacţie la atacul din 11 septembrie 2001.
Potrivit armatei americane, a costat viaţa a peste 2.400 de soldaţi americani în aproape 20 de ani.
La începutul lui aprilie, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a apărat modul în care a fost efectuată retragerea.
Printre altele, executivul american a publicat un document care concluziona că nu exista un alt "scenariu" imaginabil, cu excepţia menţinerii în ţară a unei forţe militare americane întărită şi permanentă pentru a lupta împotriva talibanilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News