Data publicării:

Tabloid celebru, război după război. De la Meghan Markle, la Johnny Depp. Acuzații extrem de grave

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tot mai multe vedete intră în război cu unul dintre cele mai cunoscute tabloide. De această dată, Johnny Depp, care face acuzații grave. Iată de ce.

Justiţia britanică l-a autorizat joi pe actorul american Johnny Depp să dea în judecată pentru defăimare tabloidul britanic The Sun, care l-a descris drept un soţ violent, deschizând calea începerii unui proces marţea viitoare, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Vedeta din "Piraţii din Caraibe", în vârstă de 57 de ani, acuză ziarul britanic şi pe proprietarul său, News Group Newspapers (NGN), că ar fi prezentat ca fapt dovedit, într-un articol publicat în aprilie 2018, că a lovit-o pe cea care era pe atunci soţia sa, actriţa americană Amber Heard.

S-au cunoscut pe platourile de filmare 



Johnny Depp şi Amber Heard s-au cunoscut pe platourile de filmare ale comediei "The Rum Diary" în 2011 şi s-au căsătorit în 2015. În 2016, Amber Heard a obţinut un ordin de restricţie împotriva lui Johnny Depp şi l-a acuzat de abuzuri "fizice şi psihologice", însă starul hollywoodian a negat acuzaţiile. Cei doi artişti au divorţat în 2017, iar Amber Heard a donat suma obţinută în urma divorţului - 7 milioane de dolari - unor organizaţii de caritate.

Procesul urmează să înceapă marţi la Înalta Curte din Londra, avându-i drept martori pe actor şi fostele sale iubite Winona Ryder şi Vanessa Paradis, care îl susţin. Programat iniţial pentru mijlocul lunii martie, procesul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus şi este aşteptat să dureze câteva săptămâni.

Ce au încercat avocații 



Până în ultima clipă, avocaţii NGN au încercat să obţină respingerea plângerii pentru defăimare de către justiţie, argumentând că Johnny Depp a încălcat o hotărâre judecătorească prin care era obligat să le comunice o serie de SMS-uri în care el i-ar fi cerut droguri asistentului său.

Aceste mesaje au fost trimise între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2015 de vedeta de la Hollywood în timp ce filma în Australia, cu puţin timp înainte de un presupus incident pe care Amber Heard l-a descris drept "un supliciu de trei zile de agresiuni fizice". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel